Audi: vânzări record în primele 10 luni ale anului

Publicat miercuri, 10.11.2010 12:52 de Bogdan Mirică

Audi a reuşit să vândă în perioada ianuarie-octombrie 2010 un total de 916.900 unităţi, în creştere cu 16.4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Pretenţiile Audi de a depăşi vânzările BMW pe segmentul premium sunt alimentate de rezultatele comerciale înregistrate în ultimele 10 luni.

Brandul din Ingolstadt s-a bucurat de o creştere cu 16.4% a livrărilor la nivel mondial, reuşind să parcheze modelele sale în garajul a 916.900 de clienţi. Evoluţia pozitivă şi cele 87.600 de maşini expediate numai luna trecută îi face pe germani să spere la un total de 1.080.000 de unităţi vândute anul acesta.

Audi anticipează un trend ascendent mulţumită lansării a două noi modele, coupe-ul cu patru uşi A7 şi mignonul A1, fără a mai pune la socoteală nava amiral, A8, deja ajunsă în showroom-urile europene.

Casa din Ingolstadt plănuieşte să vândă cel puţin 200.000 de exemplare ale modelului A7, două treimi din acestea urmând să ajungă în posesia unor clienţi noi, atraşi din curtea rivalilor.

Peter Schwarzenbauer, responsabilul diviziei de marketing şi vânzări din cadrul Audi, a declarat că "A7 Sportback şi A8 sunt armele cu care constructorul german încearcă să câştige segmentele de nişă". Una din pieţele principale este cea de peste Ocean, acolo unde Audi a înregistrat o creştere cu 10.5 procente.

Pe piaţa din Europa, Audi a crescut în perioada ianuarie-octombrie cu 3.7%, până la 515.000 unităţi. Adevăratul boom al vânzărilor s-a resimţit însă pe piaţa din China şi în regiunea asiatico-pacifică, unde Audi a livrat 192.060 de unităţi (în creştere cu 57%), respectiv 235.500 de unităţi (în creştere cu 49.3%). 

via | autoblog

  • edi80, miercuri, 10.11.2010 15:17
    ff bine!!

    pai cand intri la un delear audi nu te lasa sa iesi pana nu cumperi!!

  • Alex, miercuri, 10.11.2010 18:07

    Dar tot in spatele BMW este . In toate lunile BMW a fost peste Audi, Mervedes in septemrie si octombrie a trecut de BMW.

  • Sorin, miercuri, 10.11.2010 20:27
    Audi

    Se spune ca romanul are idei putine si fixe. Inainte nu stia decat de "Mertzan". Mai tarziu a imbratisat mitul bavarez sportiv - BMW. Iata ca altii sunt pragmatici si se orienteaza catre ceva nou. Iar Audi e pe val. Oricum, mai e si o chestie subiectiva. Designul Mercedes este prea clasic, aduce a masina regala, la poarta unui castel. BMW promoveaza unghiurile ascutite, filosofie de design care nu e inteleasa de toata lumea. Dar Audi imbina armonios clasicul cu atitudinea eleganta. In plus, sunt ajutati si de tehnologia diesel a concernului VW AG. E o masina rasata. Sunt buni de tot.

  • C-G-C, joi, 11.11.2010 08:18
    @Alex

    Piata din America isi spune cuvantul. Vor mai trece ani buni pana cand Audi va reusi sa echilibreze balanta si in state. Deocamdata acolo nu reprezinta decat un brand premium de nisa.