Audi vrea un model electric bazat pe Volkswagen Up!
Audi se gândeşte să extindă gama cu un model mini, bazat pe Volkswagen Up!. Mezinul gamei din Ingolstadt ar urma să fie oferit alături de un motor electric.
Audi îşi propunea să detroneze BMW din topul producătorilor premium la nivel mondial până în 2015. Se pare că această ţintă ambiţioasă va trebui revizuită, având în vedere evoluţia ascendentă a bavarezilor din ultimii ani.
Chiar şi aşa, Audi nu se sfieşte să facă previziuni şi mai optimiste. Germanii îşi doresc să atingă un număr de 2.4 milioane de vehicule vândute anual până în 2020
Printre promisiunile constructorului din Ingolstadt se numără două SUV-uri coupe, Q8 şi Q6, capabile să concureze cu X6 şi X4. Ar mai fi însă şi o altă surpriză în plan: un model mini, bazat pe fratele de concern Volkswagen Up!. Acesta ar urma să se adreseze publicului tânăr, cu pretenţii premium, care vrea o maşină cu emisii zero.
Platforma va fi asigurată de Volkswagen Up!, iar ansamblul electric ar putea fi împrumutat de la noul e-Up!, expus în premieră mondială la Salonul de la Frankfurt, din această toamnă. Asta înseamnă că micul Audi, botezat cel mai probabil A0, se va alătura gamei e-tron, urmând să fie oferit cu un propulsor electric.
Agregatul va fi capabil să livreze 114 cai putere şi un cuplu motor de 270 Nm. Bateria ar putea avea o capacitate de 18.7 kWh, suficient pentru o autonomie de 200 de kilometri.
via wcf