Automarket a ajuns la Frankfurt!
Dupa 1790 de kilometri, echipa Automarket.ro a ajuns in orasul in care poimaine incepe cel mai mare salon auto european.
A trecut si a doua zi de drum pana la Frankfurt. A doua repriza a test drive-ului nostru cu Citroen C4 s-a derulat fara niciun fel de probleme, confortul nostru fiind direct proportional cu nivelul calitativ al autostrazilor austriece si mai apoi germane.
Prima noastra oprire de astazi a avut loc in Viena. Un oras pe care daca l-ati ratat pana acum in calatoriile voastre prin Europa ar fi bine sa il treceti in agenda pentru urmatoarele peregrinari prin Austria.
Dupa cum spuneam, autostrada din Austria si Germania a transformat un drum de 800 de kilometri intr-o formalitate. Ne simtim datori din nou sa mentionam ajutorul util al sistemului de control al vitezei (cruise control, cum este el cunoscut de mai toata lumea), care ne-a mentinut la limita superioara a vitezei admise pe Autobahn-ul german fara pericol de amorteli si carcei. In aceste conditii, la 130 de kilometri pe ora viteza de croaziera mentinuta constant de sistemele electronice de comanda ale masinii, motorul sta in treapta a cincea la 2800 rpm, consumul urcand spre 6.0 litri.
Este adevarat, la aceasta cifra contribuie si faptul ca exemplarul testat de noi se afla inca in primele 10 mii de kilometri (am avut onoarea de a numara ca la Revelion kilometri ramasi pana la borna 5000, atinsa undeva dupa intrarea in Germania – vezi fotografia cu bordul) si faptul ca sistemul de climatizare a tras la greu pe toata durata drumului. Oricum, in cazul in care vreti sa taiati un drum pana in Germania cu Citroen C4 1.6 HDi, benzinariile nu trebuie marcate prea apasat pe traseu decat in cazul in care nevoile de zi cu zi va imping spre iesirea de pe autostrada.
Una dintre cele mai interesante provocari de astazi a fost insa incropirea unui studio foto ad-hoc pe malul Dunarii intr-una dintre localitatile de maxim 500 de suflete prin care fluviul trece inainte de a incepe sa racoreasca marile capitale europene. Aici, Dunarea arata ca un rau ceva mai mare cu maluri verzi si cu sate linistite, un tablou usor idilic la care a participat din plin si faptul ca am trecut prin zona intr-o zi de duminica. Oricum, C4 si-a gasit usor locul in peisaj, astfel ca, pe langa albumul foto clasic, nu ne-am abtinut sa facem si noi o fotografie cu modelul francez. Ne-a mai ajutat si faptul ca o benzinarie germana a facut minuni cu partea estetica a lui C4, spaland straturile de nisip agatate de noi pe drumurile plouate ale Romaniei si ale Ungariei.
La finalul zilei, am ajuns la “poalele” Frankfurt-ului, in Maintal, o localitate aflata la 15 kilometri de Messe, complexul expozitional in care are loc Salonul (completare: si atat de aproape de celebrul aeroport Frankfurt pe Main incat pe fereastra asistam, fara exagerare, in fiecare moment la o expozitie de avioane fara taxa de acces).
Urmeaza o binemeritata noapte si apoi, maine, o mare surpriza pentru voi. Nu spunem ce, insa va asiguram ca traditia germana, motorsportul si C4 vor face casa buna in ultima zi dinaintea deschiderii oficiale a Salonului Auto de la Frankfurt. Ne vedem maine, tot aici.
Asta-i reclama la Frankfurt, sau la Citroen C4... ;))