"Autostrada demolată" are din nou probleme: circulaţia pe un sector de 250 de metri, restricţionată la 60 km/h din cauza denivelărilor

Publicat miercuri, 18.01.2017 11:50 de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com

Autostrada Orăştie - Sibiu are o restricţionare de 60 km/h pe sensul spre Sibiu în zona kilometrului 286, ca urmare a unor denivelări apărute în apropierea zonei care a fost demolată anul trecut.

Circulaţia pe lotul 3 al autostrăzii Orasie - Sibiu a fost oprită anul trecut pe o lungime de 20 de kilometri între localităţile Cunţa şi Sălişte, întrucât o porţiune de circa 200 de metri a fost demolată şi refăcută de autorităţi după ce s-a surpat.

Traficul s-a reluat abia în luna octombrie

, chiar dacă Asociaţia Construim România avertiza că autostrada Orăştie - Sibiu are grave probleme de construcţie şi propunea realizarea unor viaducte şi tunele artificiale pentru a reduce pericolul unor alunecări de teren.

Iată că, la o distanţă de numai 3 luni, încep să apară o serie de noi probleme în apropierea zonei respective. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat că a restricţionat circulaţia pe o distanţă de 250 de metri între km 286+400 şi km 286+650, pe sensul Sălişte - Sibiu. Astfel, circulaţia a fost oprită pe prima bandă de mers, iar pe banda a doua se circulă cu o restricţie de maxim 60 km/h.

Motivul restricţiilor este legat de apariţia unor denivelări care s-au acutizat în ultima perioadă, însă autorităţile insistă că acestea nu au legătură cu surparea anterioară. "Menţionăm că această denivelare a apărut pe alt sector decât cel refăcut în regie proprie", explică CNAIR într-un comunicat de presă.

CNAIR susţine că va interveni pentru remedierea problemelor imediat ce condiţiile meteo o vor permite.

Via CNAIR, Economica, Digi24

  • dany, miercuri, 18.01.2017 17:00

    traiasca berea

  • Valius, miercuri, 18.01.2017 22:09

    Uitati-va cum se fac drumurile si autostrazile acum. Se toarna sfalt direct pe pamant, de asta se intampla tot felul de prostii. Când am avut ocazia am intrebat. Cum asa, asfalt direct pe pamant? M-i s-a raspuns, asa sunt normele europene. Dac va uitati cum se fac autostrazile in SUA, China, Japonia, acolo ai fundatie de 30 de beton cu armatura de fier beton, si garantata 50-60 de ani.