Autostrada Iaşi - Câmpia Turzii: 4 miliarde de euro pentru 370 kilometri
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a anunţat că intenţioenază să realizeze autostrada Iaşi - Câmpia Turzii în parteneriat public-privat, informează Gândul.
Relu Fenechiu, Ministrul Transporturilor, a anunţat că intenţionează să construiască, în regim de parteneriat public-privat, autostrada Iaşi – Câmpia Turzii, informează Gândul. Potrivit Mediafax, investiţia este estimată la patru miliarde de euro şi autostrada de 370 kilometri va înlocui autostrada planificată iniţial, care ar fi trebuit să meargă de la Iaşi la Târgu Mureş.
Deşi, în mod normal, autostrăzile sunt resortul departamentului pentru marile proiecte, autostrada Iaşi – Câmpia Turzii va fi arondată Ministerului Transporturilor. Potrivit lui Relu Fenechiu, mai multe instituţii bancare internaţionale şi mai multe companii şi-au manifestat interesul pentru susţinerea acestui proiect. Însă, Ministrul Transporturilor subliniază faptul că procedura de finanţare a acestui proiect nu va fi simplă, deoarece nu s-a mai realizat un asemenea proiect în ţara noastră în acest tip de parteneriat. Ministrul Transporturilor spune că s-a ambiţionat să demonstreze că poate să demareze acest proiect în cadrul unui singur mandat, informează cei de la Gândul.
"Studiul de fezabilitate făcut de precedesorii mei la acest minister arată un cost de nouă miliarde euro pentru această autostradă. Acest cost este mai mare decât întreg programul sectorial de transport pentru 2014-2020. Am propus ca traseul să nu-l cerem foarte restrictiv. Vor fi puncte intermediare prin care va trece autostrada, în rest rămâne la latitudinea constructorilor. Sper să facem această autostradă sub patru miliarde de euro. Traseul măsoară aproximativ 370 de kilometri." , declară Relu Fenechiu, Ministrul Transporturilor.
Via Gandul
toti ministrii transportului baga cate o declaratie din asta din cand in cand. normal, nu costa nimic iar naivi in tara asta exista destui. sa vedem si faptele, pana acu de vorbe suntem satui.