Autostrada penală: DNA anchetează Orăştie - Sibiu pentru corupţie

Publicat miercuri, 09.12.2015 12:14 de Daniel Popescu

După ce o porţiune de 200 de metri a fost demolată, întreaga autostrada Orăştie - Sibiu este anchetată de Direcţia Naţională Anticoroptie pentru abuz în serviciu şi trafic de influenţă.

La numai o zi după demiterea directorului general Narcis Neaga, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a intrat în vizorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Potrivit unui document obţinut de postul de televiziune Digi24, DNA a început o anchetă de natură penală pentru toate cele patru loturi ale autostrăzii Orăştie - Sibiu şi verifică modul în care s-au derulat contractele de construcţie, întrucât anticipează fapte de corupţie precum abuz în serviciu, trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă.

Autostrada Orăştie - Sibiu a fost construită cu fonduri de 510 milioane de euro de la Uniunea Europeană, însă România ar putea fi obligată să-i dea înapoi, întrucât nu va respecta termenul de 31 decembrie 2015 pentru finalizarea lucrărilor.

Lotul 3 Sălişte-Cunţa a fost însă închis în luna septembrie pentru a fi demolat pe o porţiune de 200 de metri din cauza unor infiltraţii de apă, iar noul termen pentru redeschiderea circulaţiei este iulie 2016. Totuşi, până la sfârşitul acestui an, România are posibilitatea de a solicita o prelungire a acordului cu UE.

Via Digi24, Sursa foto

  • g, miercuri, 09.12.2015 15:02

    ore domnu presedinte era si el la primarie cand se facea aceasta autostrada?