Autostrada Pitești - Craiova se transformă în drum expres: lucrările ar putea începe în 2018
Autoritățile au anunțat că autostrada Pitești - Craiova va fi realizată de fapt în regim de drum expres, iar lucrările ar putea demara la începutul anului viitor.
Pitești - Sibiu și Pitești - Craiova sunt cele mai importante autostrăzi care ar trebui realizate în România, inclusiv pentru a ajuta constructorii auto Dacia și Ford să exporte mai ușor mașinile în Vestul Europei.
Ambele proiecte există pentru moment doar pe hârtie, iar procedurile complicate sunt îngreunate și de schimbările aduse de autorități.
Autoritățile promit că studiul de fezabilitate va fi realizat în luna mai și că în toamna vor fi lansate licitațiile, astfel încât lucrările să înceapă efectiv cel mai târziu la începutul anului viitor.
Ford are nevoie de un drum cât mai rapid pentru exportul mașinilor, mai ales că din toamna acestui an va începe producția modelului Ecosport, eveniment pentru care va angaja încă 1.000 de persoane. Din păcate, programul anunțat anterior a fost deja depășit: în luna septembrie, precedentul Guvern anunța că licitația va avea loc în noiembrie 2016 și că lucrările vor fi finalizate cel târziu în 2020.
Una dintre posibilele explicații pentru înlocuirea autostrăzii cu un drum expres este legată de costuri. Astfel, drumul expres nu trebuie să aibă obligatoriu bandă de urgență sau parapeți metalici pe margine, în timp ce pentru demarcarea sensurilor sunt folosiți parapeți din beton. De asemenea, lățimea unei benzi de circulație este cu 25 de centimetri mai mică decât în cazul unei autostrăzi, iar viteza maximă este de 120 km/h în zonele de câmpie și de 100 km/h sau 80 km/h în zonele de deal și munte.
Via Digi24
Homalai...