Autostrada Sebeș-Turda, un eșec înainte de deschidere: porțiuni cu benzi de numai 2 metri lățime și asfalt alunecos

Publicat joi, 11.01.2018 10:54 de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com

Lotul 3 al Autostrăzii Sebeș-Turda este finalizat, dar nu poate fi deschis circulației, întrucât există zone în care lățimea benzilor de circulație este de numai 2 metri și altele în care asfaltul este foarte alunecos.

La sfârșitul anului trecut, Ministerul Transporturilor a promis inaugurarea a peste 150 de kilometri de autostradă în 2018, iar printre acestea figura și lotul 3 al Autostrăzii Sebeș-Turda cu o lungime de 12.5 kilometri.

Acesta a fost finalizat încă din 2016 și ar fi trebuit deschis circulației în luna ianuarie a acestui an, însă evenimentul a fost deja amânat cel puțin până în luna martie. Oficialii Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au explicat că segmentul de autostradă are două probleme majore de execuție.

Prima dintre ele este că, în unele porțiuni, bretelele de acces pe autostradă au o lățime de numai 2 metri, deși legislația prevede că lățimea acestora să fie de 3.75 metri. "Cu greu încape un Duster pe unele dintre bretele", afirmă oficialii CNAIR pentru postul de televiziune Digi24. Cea de-a doua problemă este legată de calitatea suprafeței de rulare.

Astfel, oficialii CNAIR afirmă că există porțiuni unde asfaltul este foarte alunecos din cauza materialelor folosite în cadrul procesului de construcție.

"Vorbim de exces de bitum, de probleme legate de rugozitate, adică de aderenţa în sine a asfaltului, elemente de planeitate executate neconform", a precizat Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR.

În aceste condiții, recepția lucrărilor nu poate fi realizată, întrucât acest proces presupune și realizarea unei evaluări de siguranță rutieră.

Pe parcursul anului 2018 ar trebui dați în folosință încă 157 de kilometri de autostrăzi, printre care se numără și cei 3 kilometri ai începutului de autostradă A3 București - Ploiești, dar și alte loturi de pe autostrăzile A3, A1 și A10:

● loturile 1 și 2 de pe segmentul Târgu Mureș - Ogra al autostrăzii A3 (19.9 km);
● loturile 1, 2 și 3 de pe segmentul Ogra - Câmpia Turzii al autostrăzii A3 (37.2 km);
● loturile 3 și 4 de pe segmentul Lugoj - Deva al autostrăzii A1 (43.2 km);
● loturile 3 și 4 de pe segmentul Sebeș - Turda al autostrăzii A10 (41.3 km);
● Gilău - Nedeșelu (9 km).

Toate segmentele de autostrada menționate sunt în fază de execuție.

Via Digi24, Digi24

  • ignis, joi, 11.01.2018 11:15

    Eu pur și simplu nu înțeleg. "Oficialii" CNAIR ar trebui să oprească lucrările și să dea firma constructoare în judecată, să-i facă plătească despăgbiri enorme, așa cum se face în mod normal. Băi nene, dacă proiectantul și executantul sunt niște idioți diletanți, să nu mai pupe în veci nici un contract în țara asta. Sincer, mi-aș dori să se aplice metoda chinezească. Până la urmă asta înseamnă guvernare. Degeaba îl pui prim ministru pe Cioloș sau pe Sfântul Petru dacă lucrurile sunt defecte organic și nu sa fac legi care să se aplice în interesul individului, în particular și al națiunii, în general. Trăim în era diletanților și ai habarniștilor, care nici fac nimic decât dau din gură. Măcar comuniștii se străduiau să mai facă ceva, așa cum îi ducea mintea.

  • reper, joi, 11.01.2018 11:30

    @ignis... Tu chiar crezi ce minciuni gogonoate toarna CNAIR si Min. Transporturilor??? Institutiile astea corupte trebuie desfiintate si facute altele noi cu profesionisti evaluati de 2 ori pe an pe criterii acceptate si fara imixtiunea politicului. Pt A10 L3, e perfect circulabil, nu au pus gresie pe jos, si nu exista benzi pe care nu intra un Duster... e minciuna gogonata ca sa nu plateasca factura finala (nu au bani) si sa inaugureze odata cu L4 probabil la Primavara.

  • mishazaitev, joi, 11.01.2018 11:49

    @reper Tu lucrezi pentru asfaltator, nu?

  • Nicu, joi, 11.01.2018 13:07

    Prim ministrul Tudose a declarat la TV ca, daca prinde vreo unul ca merge la inaugare, il da afara pe motiv ca o autostrada trebuie sa lege doua localitati. Aici e problema. Nu se vrea a fi inaugurat acuma tronsonul 3 Sebes-Turda, mai ales ca trebuie facuta si plata. Si pana la urma ce test e ala cu degetul pe asfalt? Sa publice CNAIR testele pe bune, pana atunci declaratiile lor sunt vorbe-n vant. Plus ca autostrada apare pe google maps si oricine poate masura ce latime are breteaua de acces daca chiar e curios sa vada cat adevar spun inspectorii CNAIR.

  • raduvlase, joi, 11.01.2018 13:08

    @mishazaitev - userul "reper" are intr-un fel dreptate, pentru ca cei de la Asociatia Pro Infrastructura urmaresc foarte atent lucrarile de autostrazi si au constatat ca aceste rapoarte nu sunt chiar corecte. De aceea au si cerut acest raport, pentru ca si ei considera ca motivele pentru care CNAIR nu vrea sa faca receptia este ca nu sunt bani alocati de la buget pentru astfel de investitii. Stie naiba ce-o fi, oricum Romania e demna de a fi prezentata la cursuri de buna guvernare, la capitolul "Asa nu"

  • Anton, joi, 11.01.2018 18:00

    Deja cred ca se cunoaste faptul ca la orice lucrare mare de investitii, comisioanele, chiar legale, sunt imense si atunci cine pe cine sa traga la raspundere? Apoi, care competenta, persoana sau institutie, are acces la studii, proiecte, documentatii si documente privitor la gabarite, buletine de analiza/expertiza materiale si materii, etc ce intra in lucrare, p.v. de receptii, etc? Apoi, care este expertul care spune ca lucrarea costa corect, sa zicem, 5 si nu 6 ori 7 milioane/km de autostrada ? Comparativ, putem vedea diferenta imensa intre costurile stadioanelor noi construie in Romania, si este suficient pt. o concluzie.

  • romaeterna, vineri, 12.01.2018 04:03

    poate nu stiti, dar spaga este de 50% din valoarea totala. constructorul este practic Obligat sa FURE! TREZITI-VA!!! politicienii ajung in functii doar ca sa se imbogateasca. La urmatoarele alegeri mergeti si votati folosind creierul, nu...

  • cacatpebat, duminică, 14.01.2018 11:40

    Ce povesti.Pune o firma privata in loc de CNAIR si platestei in functie de rezultate,atunci sa vezi progres.Nu firma de 2 lei condusa politic

  • costy, duminică, 14.01.2018 15:50

    mai spun si ma repet ca sintem o rusine mondiala ..nu reusim sa facem ceva durabil nici in ultima clipa dupa multi ani si cu milioane de euro aruncate in vint

  • scum, miercuri, 17.01.2018 17:24

    si cati km de autostrada au facut comunistii? si astia de acu ce sunt? ursi?