Autostrăzi abandonate: statul taie 1.6 miliarde de lei din buget pentru că nu poate cheltui banii
Autorităţile au tăiat 1.6 miliarde de lei din bugetul alocat pentru patru segmente de autostradă şi câteva drumuri naţionale. De reduceri este vizat inclusiv lotul Orăştie - Sibiu, care a fost închis pentru reparaţii.
Proiectele de infrastructură rutieră ar trebui să joace un rol esenţial în strategia de dezvoltare a României, însă autorităţile demonstrează încă o dată că nu vor sau nu sunt capabile să-şi pună în aplicare propriile planuri.
Guvernul a efectuat la sfârşitul săptămânii trecute o nouă rectificare bugetară, iar Ministerul Transporturilor a fost cel mai afectat de reducerea fondurilor.
Cea mai afectată este autostrada Sebeş-Turda, care a pierdut nu mai puţin de 230 de milioane de lei la rectificarea bugetară, în timp ce lotul Lugoj-Deva a fost "uşurat" de 120 de milioane de lei.
În mod surprinzător, autorităţile au eliminat şi 70 de milioane de lei alocate lotului Orăştie-Sibiu, care a fost închis recent pentru reparaţii capitale pe o suprafaţă de 200 de metri. De altfel, lucrările de refacere a acestei porţiuni au fost oprite, deşi teoretic ar trebui finalizate până în luna decembrie. În aceeaşi situaţie este şi lotul Timişoara-Lugoj, care a pierdut 30 de milioane de lei.
Motivele invocate de autorităţi pentru reducerea bugetelor sunt pe alocuri halucinante: exproprierile de terenuri nu s-au putut efectua la timp sau firmele care au câştigat proiectele nu au gestionat banii în mod corespunzător. În plus, la finalul acestui an ar fi trebuit să înceapă şi lucrările la autostrada Câmpia Turzii-Ogra, însă aceasta a fost privată de 160 de milioane de lei.
Via Digi24 | Sursă foto
Pastele ma-ti Ponta cu acciza ta pentru autostrazi cu tot!