Avalanșă de modele de performanță: BMW va prezenta 26 de actualizări și modele noi în gama M până în 2020
BMW intenționează să lanseze 26 de actualizări și modele noi sub brandul de performanță M. Primul pe listă este noua generație BMW M3, care va fi dezvăluită în 2019.
Ultimele zile au fost marcate de câteva anunțuri importante cu privire la gama de modele a celor de la BMW, iar ultima pe listă este divizia de performanță M.
Potrivit unor informații dezvăluite de publicația Autocar, BMW intenționează să lanseze nu mai puțin de 26 de actualizări și modele M până în 2020, cu scopul de a-și spori vânzările în fata modelelor Mercedes-AMG și Audi Sport.
Primul pe listă este noua generație BMW M3, care va fi dezvăluită în 2019 și care, în ciuda unor zvonuri anterioare, este posibil să nu beneficieze de sistem de propulsie hibrid, ci de o versiune îmbunătățită a motorului twin-turbo de 3.0 litri până la circa 470 de cai putere, iar acesta va fi cuplat la o cutie de viteze manuală cu 6 trepte sau una automată cu 8 trepte.
Gama M va include și alte 14 modele, printre care se numără și versiunile lui X3, X4, Z4 sau Seria 8. De asemenea, gama M Performance va include 11 versiuni pentru modele precum X2 sau X7, astfel că totalul modelelor M actualizate sau noi va ajunge la 26.
Ofensiva anunțată de BMW este doar ultima dintr-o serie de anunțuri oficiale cu privire la extinderea gamelor de modele. În această săptămână, constructorul bavarez a confirmat încă o dată că va lansa 12 modele electrice și 13 hibrizi până în 2025, iar finanțarea dezvoltării acestora va fi asigurată de lansarea de noi modele de lux, printre care s-ar putea număra și un model mai mare decât X7.
Via Motor Authority, Autocar