Avancronică China - Mercedes şi Ferrari ascut armele, Red Bull promite revanşa
Mercedes şi-a luat măsuri speciale de precauţie pentru a împiedica o nouă victorie a Scuderiei Ferrari în China, în timp ce Red Bull susţine că este pregătită să lanseze un atac la adresa rivalilor de la Williams.
Lupta pentru cele două titluri mondiale s-a animat brusc la finalul unui Mare Premiu al Malaysiei câştigat de Ferrari datorită unei strategii mai bune la opririle la boxe şi a temperaturilor ridicate. Acest lucru a generat entuziasmul echipei de la Maranello, dar şi o reacţie promptă din partea celor de la Mercedes în perspectiva Marelui Premiu al Chinei de la sfârşitul acestei săptămâni.
Pe parcursul ultimelor zile, Mercedes a anunţat introducerea timpurie a unor îmbunătăţiri pentru monopostul W06, în timp ce Lewis Hamilton şi Nico Rosberg au participat în premieră la o şedinţă comună cu scopul de a identifica metode prin care să învingă Ferrari. "Este mai clar decât oricând că există o concurenţă serioasă pentru acest campionat, aşa că vom continua să muncim din greu pentru a obţine un spor de performanţă", spune Paddy Lowe, directorul tehnic executiv al Mercedes.
Ferrari a încercat de mai multe ori să minimalizeze succesul de la Sepang care, în opinia echipei, se datorează în special temperaturilor neobişnuit de ridicate chiar şi pentru Malaysia. Chiar şi aşa, Sebastian Vettel este impulsionat de succesul înregistrat cu două săptămâni în urmă, iar victoria este una care îi ridica moralul pentru tot restul sezonului, în ciuda precauţilor afişate înainte de etapa de la Shanghai. "Suntem realişti în privinţa rezultatelor pe care le putem obţine. Vrem să confirmăm că avem un pachet puternic, un monopost puternic, dar ştim că Mercedes este într-o poziţie puternică", spune germanul.
Între timp, Williams a anunţat câteva update-uri menite să îmbunătăţească performanţele, însă statutul de a treia forţă a Formulei 1 este ameninţat puternic de Red Bull Racing. După numeroasele contre verbale din presă cu partenerii de la Renault, cele două părţi s-au mai calmat, iar constructorul francez susţine că lucrurile sunt din ce în ce mai bune. Potrivit oficialilor francezi, Red Bull va remedia deficienţele tehnice ale monopostului, iar Renault va utiliza setări mai agresive pentru motor, element care ar trebui să permită cvadruplei campioane mondiale să lupte cu Williams.
Perspectivele nu sunt însă la fel de bune pentru McLaren: Honda are de recuperat peste 100 de cai putere comparativ cu Mercedes şi trebuie să remedieze defecţiunile tehnice, în special la nivelul sistemului MGU-K. În plus, temperaturile scăzute din China nu vor favoriza obţinerea unor rezultate pozitive, conform anticipărilor piloţilor. "Nu cred că pachetul nostru se va potrivi la fel de bine ca în Malaysia, în special dacă vremea este atât de rece ca de obicei pe timp de primăvară în Shanghai", spune Fernando Alonso.
Circuitul de la Shanghai şi regulamentul DRS
Circuitul din China beneficiază de cea mai lungă linie dreaptă din calendar, de 1397 de metri, ceea ce reprezintă peste 21% din distanţa totală a unui tur de pistă. O altă linie dreaptă lungă este cea de start-sosire, însă în general şansele de depăşire sunt destul de limitate, mai ales că primul viraj este abordat în treapta a şaptea de viteză cu acceleraţia la maxim, înainte de o serie de viraje lente. Circuitul beneficiază de şapte viraje de dreapta şi şapte viraje de stânga şi necesită niveluri mici spre medii ale forţei de apăsare aerodinamice.
Regulamentul sistemului DRS a rămas identic cu cel de anul trecut şi include două zone de depăşire. Primul punct de detecţie este situat în virajul 12, cu activarea sistemului permisă pe ultimii 752 de metri înainte de intrarea în virajul 14. Al doilea punct de detecţie pentru diferenţa de o secundă între doi piloţi a fost amplasat în virajul înainte de intrarea în virajul 16, iar activarea se poate face pe aproape toată lungimea liniei drepte de start-sosire.
Cifrele circuitului
Lungime tur | 5451 metri |
Cea mai lunga linie dreapta | 1397 metri |
Viteza de top | 327 km/h |
Consum de carburant | 1.71 km/tur |
Cifrele cursei
Numar de tururi | 56 |
Distanta cursei | 305 km |
Strategie tipica | 2 opriri |
Lungime pitlane | 420 metri |
Timp pierdut in pitlane | 24 secunde |
Strategiile schimburilor de pneuri
Pirelli va furniza în Marele Premiu al Chinei pneuri de compoziţie soft şi medium, iar diferenţa dintre acestea este estimată la 1.2 - 1.4 secunde. Temperaturile scăzute vor determina o degradare destul de accelerată a cauciucurilor din cadrul ambelor tipuri de compoziţii. Chiar şi în acest context, producătorul italian consideră că strategia cea mai probabilă pentru cursa de duminică este una cu două opriri la boxe. "Din punct de vedere al strategiei, în mod normal ne aşteptam la o cursă cu două opriri", a precizat Paul Hembery, directorul de motorsport al Pirelli.
Informaţii meteo: posibile ploi la cursă
În mod tradiţional, vremea la Shanghai în această perioadă a anului este răcoroasă. Cerul va fi predominant noros în fiecare dintre cele trei zile, iar vineri temperatura maximă va fi de 16 grade, înainte de a creşte la 18 grade în ziua de sâmbătă. Duminică sunt aşteptate până la 19 grade, însă la ora cursei temperatura ambientală va oscila între 11 şi 15 grade. În plus, există şanse ca o ploaie slabă să-şi facă apariţia în cursul dupa-miezii, posibil chiar în timpul cursei, element care va bulversa strategiile piloţilor.
Statistici China
▶ China a debutat în calendarul Formulei 1 în sezonul 2004;
▶ 6 dintre cele 11 curse de până acum de la Shanghai au fost câştigate de pilotul care a plecat din pole position;
▶ Fernando Alonso şi Jenson Button sunt singurii piloţi care au terminat fiecare Mare Premiu al Chinei de până acum;
▶ Shanghai este circuitul pe care Nico Rosberg a obţinut primul pole position şi prima victorie din carieră (2012);
▶ Ferrari este echipa cu cel mai mare succes în China, cu 4 victorii în palmares.
Sezon | Castigator |
2014 | Lewis Hamilton (Mercedes) |
2013 | Fernando Alonso (Ferrari) |
2012 | Nico Rosberg (Mercedes) |
2011 | Lewis Hamilton (McLaren) |
2010 | Jenson Button (McLaren) |
Marele Premiu al Chinei la TV
Din cauza diferenţei de fus orar, Marele Premiu al Chinei se desfăşoară la primele ore ale dimineţii. La fel ca anul trecut, drepturile TV ale Formulei 1 pentru România sunt deţinute de Dolce Sport, care poate fi recepţionat şi pe internet prin intermediul platformei TelekomTV. Calificările şi cursele pot fi urmărite în ţara noastră şi pe posturile de televiziune RTL (limba germană) sau Duna (limba maghiară).
Eveniment | Ziua | Ora | Transmisiuni TV | Internet |
Antrenamente 1 | vineri, 10 aprilie | 05:00 | - | |
Antrenamente 2 | vineri, 10 aprilie | 09:00 | - | |
Antrenamente 3 | sambata, 11 aprilie | 07:00 | - | |
Calificari | sambata, 11 aprilie | 10:00 | DolceSport, RTL, Duna | Telekom TV |
Cursa | duminica, 12 aprilie | 09:00 | DolceSport, RTL, Duna | Telekom TV |
Forza Ferrari!