Avancronica Marelui Premiu al Franței: Ferrari și Honda introduc îmbunătățiri pentru a lupta cu Mercedes
Ferrari va introduce o aripă față nouă, în timp ce Honda mizează pe un update de motor pentru Red Bull în Marele Premiu al Franței, în speranța că vor întrerupe dominația Mercedes.
Mercedes a câștigat toate cele 7 curse desfășurate în acest debut de sezon și, chiar dacă succesul lui Lewis Hamilton de la Montreal a fost favorizat de o penalizare suferită de Sebastian Vettel, echipa germană este marea favorită la câștigarea titlurilor.
Rivalii încearcă să reducă decalajul de performanță, iar Honda a anunțat că va introduce deja un al doilea update pentru unitatea de propulsie, deși în mod tradițional acest lucru se întâmplă abia după pauza de vară.
De data aceasta, inginerii japonezi au lucrat în special la turbocompresor, însă producătorul nipon afirmă că sporul de performanță va fi unul mai mic decât cel înregistrat în sezonul precedent la al doilea update al anului.
Noul motor va fi utilizat în Franța atât de Max Verstappen, cât și de Pierre Gasly, în timp ce la Toro Rosso va fi preluat de Daniil Kvyat, care va fi de altfel penalizat pe grila de start pentru această schimbare.
Între timp, Ferrari va introduce o nouă aripa față, însă șeful Mattia Binotto a admis că aceasta nu vor rezolva integral problemele pe care le are monpostul.
"În Franța vom avea câteva evoluții minore, elemente care pentru noi reprezintă un pas util în definirea direcției prin care vom dezvolta monopostul. Ceea ce vom aduce nu va fi soluția la problemele noastre, dar feedback-ul tehnic pe care îl vom primi va fi important pentru pașii următori", a explicat el.
În plus, oficialii Ferrari vor fi invitați vineri să prezinte noile dovezi despre care afirmă că arată nevinovăția lui Sebastian Vettel în cazul penalizării primite cu ocazia Marelui Premiu al Canadei.
Mercedes ar putea obține pe circuitul de la Paul Ricard a zecea victorie consecutivă, dacă sunt luate în calcul și cele două victorii obținute de Hamilton în finalul sezonului precedent. Directorul de motorsport Toto Wolff admite că circuitul de la Paul Ricard oferă o perspectivă bună pentru Mercedes în această direcție.
"Ne așteptam la o nouă luptă dificilă în Franța. Circuitul are unele similarități cu Montreal, iar liniile drepte lungi vor reprezenta o provocare pentru noi. Totuși, spre deosebire de Canada, virajele sunt abordate cu o largă varietate de viteze, ceea ce ar trebui să ne avantajeze", a precizat Wolff.
Circuitul de la Paul Ricard a revenit în Formula 1 în sezonul 2018, iar organizatorii au anunțat reamplasarea liniei de intrare la boxe în virajul 14, ca urmare a problemelor de securitate raportate de piloți la ediția de anul trecut.
Marele Premiu al Franței la TV:
Eveniment | Ziua | Ora | Transmisiuni TV | Internet |
Antrenamente 1 | vineri, 21 iunie | 12:00 | - | F1 TV Pro |
Antrenamente 2 | vineri, 21 iunie | 16:00 | - | F1 TV Pro |
Antrenamente 3 | sambata, 22 iunie | 13:00 | - | F1 TV Pro |
Calificari | sambata, 22 iunie | 16:00 | Digi Sport, Telekom Sport | F1 TV Pro |
Cursa | duminica, 23 iunie | 16:10 | Digi Sport, Telekom Sport | F1 TV Pro |
deci tot mertz...sa speram ca bottas totusi..