Avancronica Marelui Premiu al Italiei: interzicerea setărilor speciale pentru calificări oferă speranțe pentru Red Bull și Ferrari
Red Bull și Ferrari speră ca interzicerea setărilor speciale pentru calificări începând de la Marele Premiu al Italiei să le permită să se apropie de rivalii de la Mercedes pe grila de start în cursa de la Monza de la sfârșitul acestei săptămâni.
După etapa programată în Ardeni pe circuitul de la Spa-Francorchamps la sfârșitul săptămânii trecute, convoiul Formulei 1 se deplasează spre Monza, gazda Marelui Premiu al Italiei.
În mod tradițional, etapa reprezintă cursa de casă a Scuderiei Ferrari, însă italienii nu au prea multe motive de bucurie în acest an.
Pe de o parte, Ferrari traversează unul dintre cele mai modeste sezoane din ultimii ani și ocupă doar locul 5 în clasamentul constructorilor după primele șapte curse, cu 61 de puncte.
Una dintre principalele probleme ale Scuderiei este motorul prea puțin performant comparativ cu cele furnizate de Mercedes și Honda. Acest lucru se va observă și mai mult la Monza, cel mai rapid circuit din calendar, acolo unde piloții accelerează la maxim pe 80% dintre cei aproape 5.8 kilometri ai pistei.
Pe de altă parte, absența spectatorilor de pe circuit în contextul pandemiei de coronavirus va ajuta Ferrari să suporte în liniște un eventual eșec, chiar și cu prezența celor 250 de medici și asistenți invitați în tribune de echipa italiană.
Una dintre puținele speranțe ale Scuderiei se leagă de decizia FIA ca, începând cu Marele Premiu al Italiei, setările speciale utilizate de anumite echipe pentru sesiunile de calificări să fie interzise. Practic, unele echipe mizau pe setări specifice în calificări care ofereau un spor de putere pe un tur de circuit în detrimentul fiabilității. De la Monza, fiecare echipă va utiliza setări similare pentru calificări și cursă.
Întrucât are unul dintre cele mai modeste motoare de pe grila de start, Ferrari ar putea fi principala beneficiară a acestei schimbări. De această schimbare ar putea profita și Red Bull, element evidențiat și de consultantul Helmut Marko.
"Superioritatea (n.r - celor de la Mercedes) din calificări va dispărea. Acest lucru se aplică și în cazul intrării și ieșirii de la boxe pentru schimbul de pneuri. Valtteri Bottas sugerează că vor fi mai puține depășiri, dar asta înseamnă că au folosit accelerația la maxim la fiecare manevră de depășire de până acum. Credem că vom fi mai aproape", a precizat el.
În schimb, în paddock-ul Formulei 1 circulă o speculație potrivit căreia Mercedes va alege să folosească și în cursă setările utilizate până acum doar în calificări.
Într-o astfel de situație, motoarele Mercedes ar urma să aibă și mai multă putere în cursă, ceea ce îi va permite să-și extindă avansul față de rivali.
De problemele celor de la Ferrari ar putea profita și Renault, care în weekendul precedent a obținut locurile 4 și 5. Astfel, în cazul unor defecțiuni tehnice pentru Lewis Hamilton, Bottas sau Max Verstappen, Renault ar putea obține primul podium din acest sezon.
Înainte de etapa de la Monza, Mercedes este lider autoritar în clasamentul constructorilor cu 264 de puncte și este urmată de Red Bull (154 puncte) și McLaren (68 puncte). La piloți, Hamilton are la rândul său un avans confortabil în fața lui Verstappen și Bottas (157 puncte vs 110 puncte vs 107 puncte).
Eveniment | Ziua | Ora | Transmisiuni TV | Internet |
Antrenamente 1 | vineri, 4 septembrie | 12:00 | Digi Sport, Look | F1 TV Pro |
Antrenamente 2 | vineri, 4 septembrie | 16:00 | Digi Sport, Look | F1 TV Pro |
Antrenamente 3 | sâmbătă, 5 septembrie |
13:00 | Digi Sport, Look | F1 TV Pro |
Calificări | sâmbătă, 5 septembrie | 16:00 | Digi Sport, Telekom, Look | F1 TV Pro |
Cursă | duminică, 6 septembrie | 16:10 | Digi Sport, Telekom, Look | F1 TV Pro |
Vrabia mălai visează! Pai Ferrari nu se poate apropia de Alpha Tauri, sau Renault și ei visează sa se apropie de Mercedes???