BMW a inagurat în Otopeni cel mai avansat centru de reparaţii de caroserie din Europa de Est

Publicat vineri, 12.09.2014 18:05 de Sebastian Toma

România este prima ţară din Europa de Est care are un centru oficial BMW de Tehnologie-Vopsitorie. Cei de la Automobile Bavaria Otopeni se bucură de primul centru BMW Advanced Body Repair din ţară, care a investit peste 250.000 de euro în echipamente specializate.

BMW Advanced Body Repair, programul de investiţii în reţeaua de service a mărcii bavareze, a intrat şi în România, ţara noastră având primul centru din Europa de Sud-Est care aplică noile tehnici de reparaţie ale concernului german. Vorbim despre noi soluţii de reparaţie a parbrizelor, materialelor plastice şi a caroseriilor, care să ofere rezolvări mai rapide şi mai ieftine, totul cu un nivel de calitate ridicat şi respectând toate standardele de siguranţă ale mărcii BMW.

Fiecare centru BMW care abordează programul Advanced Body Repair va investi 250.000 de euro în echipamente, totalizând peste două milioane de euro pentru toţi dealerii parteneri BMW în ţara noastră. Pe lângă noile echipamente, a fost demarat şi un program specializat de instruire pentru specialiştii care le vor folosi, aceştia fiind pregătiţi la BMW Training Academy în Munchen, Germania.

Ce înseamnă noile tehnici de reparaţie BMW

Noile tehnici de reparaţie ale BMW, intoduse în premieră sud-europeană la Automobile Bavaria Otopeni, implică soluţii de reparaţie pentr ualuminiu, plastic şi sticlă, prin noi metode de nituire şi lipire în locul metodelor tradiţionale. Acest lucru aduce costuri mai mici pentru client şi pentru asiguratorul său, iar timpul necesar reparaţiei este redus. Soluţia nouă de la BMW este aplicabilă doar în cazul unor reparaţii precise, caz în care reduce costurile la 50%, pentru avariile serioase fiind în continuare necesare metodele obişnuite. Spre exemplu, noile soluţii pot să repare un automobil afectat de grindină, sau cu ciobituri pe parbriz sau mici zgârieturi pe barele de protecţie sau pe elementele de caroseire. În anumite situaţii, soluţia poate să elimine necesitatea de înlocuire şi există şi posibilitatea înlocuririi doar a unor bucăţi din tapiţerie şi vopsirea elementelor decolorate. Noile soluţii vin ca un sprijin atât pentru clienţi, cât şi pentru asiguratori, reducând costul reparaţiei unor incidente/defecte minore şi reduc timpul petrecut de vehicul în service.

O soluţie specială remediază rapid zgârieturile din materialele plastice şi bara poate fi reparată mai rapid şi mai ieftin datorită acesteia.

Avantajele noilor tehnici şi unde se pot aplica

Doar modelele din portofoliul BMW Group au acces la service-ul care oferă noile soluţii BMW Advanced Body Repair, ceea ce înseamnă modelele Rolls-Royce, MINI şi BMW. Din fericire pentru ceilalţi automobilişti, tehnologia există şi în gamele altor producători, cu toate că prezenţa acesteia în România nu a fost încă anunţată de reprezentanţii acestora. Vestea bună este că tehnologia aceasta ar putea să ajungă peste câţiva ani şi în atelierele independente, dar bine echipate, care să reducă timpul de intervenţie şi costul de reparaţie pentru toată lumea, nu doar pentru clienţii produselor BMW Group, cum este cazul de faţă.

Un parbriz ciobit de la o piatră, exfoliat sau avariat uşor din alte motive nu mai necesită schimbare şi nici nu pune în pericol ocupanţii prin noua metodă de reparaţie. Totul se face cu mai multe ventuze, o soluţie specială şi o lampă cu infraroşu. Într-o oră.

Tehnologia de reparaţie permite remedierea unei probleme minore la nivel de caroserie care ar fi fost soluţionată în trecut prin înlocuirea reperului. Reparaţia nu lasă nicio urmă şi oferă acelaşi nivel de calitate şi siguranţă ca atunci când maşina a părăsit fabrica, spun oficialii BMW. Spre exemplu, în cazul unui parbriz ciobit de pietre, fiecare lovitură de piatră poate fi reparată, cât timp niciuna nu s-a extins mai departe de zona iniţială de impact. În doar o oră, tehnicienii pot remedia problemele de acest gen, fără să fie demontat parbrizul sau ca acesta să-şi piardă din calităţi.

O zgârietură de pe bara de protecţie poate fi remediată într-o oră fără urme vizibile ochiului uman.

În cazul unei zgârieturi minore la nivel de element metalic de caroserie, cât timp aceasta nu are o suprafaţă mai mare de trei centimetri, se poate remedia defectul la jumătate din costurile unei reparaţii obişnuite datorită tehnologiei Spot Repair, care implică uniformizarea suprafeţei şi vopsirea doar zonei afectate. Acest lucru funcţionează doar dacă elementul respectiv nu este îndoit, vălurit şi dacă nu este prea mare suprafaţa avariată, caz în care nu se mai aplică posibilitatea soluţiei Spot Repair. Pentru o bară de protecţie zgâriată într-un incident minor, problema se remediază tot în puţin peste o oră, existând o soluţie specială care poate să repare componentele care nu sunt rupte sau sparte şi apoi se uniformizează suprafaţa cu vopseaua existentă.

Dacă elementul de caroserie nu este îndoit şi suprafaţa avaraită nu este mare, poate fi reparat prin Spot Repair, soluţie tehnică mai rapidă şi mai ieftină decât vopsirea în regim convenţional.
  • antonny, vineri, 12.09.2014 21:47

    Degeaba o fi cel mai avansat centru de reparaţii de caroserie din Europa de Est......daca e si scump !!!!!Ungaria are preturi cu cel putin 30-40% mai ieftin decat la noi

  • Lache, vineri, 12.09.2014 23:25

    Reparatiile nu vor fi mai ieftine datorita preturilor de la partile care trebuiesc inlocuiteSunt din aluminiu,fibra de carbon,oteluri special(care nu mai pot fi sudate conventional),sau numitile cum vreti voi.Parbrizele se repara asa de foarte mult timp.Fisurile din parbriz trebuiesc mai intai impiedicate sa se mai extinda.Efectv se gaureste parbrizul la sfaritul fisurii.Apoi se aplica rasina speciala,iar cu ajutorul lampii .....Samd.

  • Lache, sâmbătă, 13.09.2014 00:21

    NUMITI-LE....

  • Ivanoff, sâmbătă, 13.09.2014 13:48

    Foarte frumoase altfel de vesti! Asteptam acum un comunicat si din partea asiguratorilor care sa anunte reducerea costurile politelor, nu?...

  • oprea sergiu, sâmbătă, 13.09.2014 14:40

    Tehnologia noua, avansata ? Astfel de metode de reparatie se folosesc in service-uri auto de ceva timp.Spot repair , adica retus local . cred ca cei de la Bmw si-au dat seama ca sunt destul de scumpi si s-au orientat catre solutii ieftine de reparat pentru a atrage clienti in continuare.

  • johnny_Zwee, sâmbătă, 13.09.2014 15:14

    foarte bine, e o treaba buna

  • 1., sâmbătă, 13.09.2014 19:18

    @Ivanoff Se știe că prețul de reparații auto dat de service-uri ptr. asigurători e unul mai mare decât ptr. clienții obișnuiți. Asta ptr. că din adaosul comercial al service-ului dat asigurătorului să rămână de împărțit și între inspectorul de daună ce a trimis mașina avariată și șeful service-ului (blat). De aceea nici nu prea au cum să scadă prețul asigurărilor auto fiindcă acționarii firmelor de asigurări trebuie să aibă și ei un profit în urma investției făcute. Altfel spus prețul asigurarilor auto cresc datorită accidentelor în creștere, dar și din cauza ,,sifonării,, primelor de asigurare de către inspectorii de daună și service-uri.

  • Octav72, sâmbătă, 13.09.2014 21:49

    Am vazut un documentar in care cineva repara deformari usoare spre medii ale unor zone precum portierele automobilelor, fara ca acestea sa necesite revopsire. Folosind anumite unelte, omul transformase munca sa in arta indreptarii metalului, aplicata in special pentru portierele avariate in parcare, prin deschiderea portierei masinii invecinate. Costurile erau sensibil mai mici decat o reparatie clasica prin revopsire, iar operatiunea dura numai cateva ore. De acord cu @Ivanoff, valoarea RCA tot creste nejustificat. Nu vad o explicatie logica in a justifica cresterea asigurarilor pentru ca s-au inmultit accidentele rutiere. Nu este firesc sa plateasca cei atenti pentru cei neglijenti. Nu asa vor deveni responsabili cei neatenti, stiind ca valoarea politelor este decontata din banii celorlalti, ai celor care conduc cu grija. Evident, numarul accidentelor este mai mic decat numarul celor ce conduc masini, altfel ar fi tragic. De aceea, sa fie trasi la raspundere mult mai sever cei ce produc accidente, poate in felul acesta va scadea si numarul celor indisciplinati. Si sa fie mediatizate aceste aspecte de tragere la raspundere, ca sa taie din elanul altora de a se comporta agresiv in trafic. De asemenea, nu consider firesc sa se plateasca o polita mai mare de la an la an, in cazul conducatorilor auto care au carnet de ceva vreme si nu au avut incidente rutiere, sa spunem de exemplu, in ultimii 10 ani. Cand am vandut masina anul trecut, cel care a cumparat-o a platit o asigurare RCA mai mare decat plateam eu, desi omul are carnet de conducere de mai multa vreme decat mine. ''Argumentul'' ca a trecut pe o masina diferita nu tine, pentru ca ar trebui (in mod normal) sa se tina cont de experienta omului respectiv si de istoricul lui fara incidente rutiere, aspecte care il fac adaptabil pe multe modele de masini. Sa le explice cineva si celor care fixeaza taxele auto ca de regula un om care conduce masini de ceva vreme in mod responsabil, capata mai multa experienta decat un incepator, care isi cumpara prima masina. Si stie mai repede cum sa se acomodeze cu fiecare nou vehicul pe care il conduce. S-ar putea insa sa le explice degeaba, important este sa fie cum vor cei ce stabilesc cresterea continua a RCA.

  • DAC, duminică, 14.09.2014 18:42

    Din pacate, pretul politelor RCA va creste in continuare.

  • Sorin, duminică, 01.07.2018 18:32

    Eu am un BMW i3 REX din 2016. L-am luat second hand de la Bavaria. Mi-au schimbat parbrizul pentru ca era spart si asa de bun este acest centru ca mi-au spart niste urechi de prindere a plasticelor de pe stalpii masinii. Nici nu stiau cum se demonteaza parbrizul. Am gasit apoi plasticele respective lipite cu superglue. La viteza mai mare mi se desprinde aparatoarea de pe stalpul din dreapta. La fel am probleme si cu un cheder care la peste 120 kmh iesea si flutura. Pana l-am prins eu bine. Eu cred ca nu mai au oameni in tara. Au plecat toti. Au ramas doar maturatorii care se dau mecanici de BMW :( Niste tampiti !!! Am comandat niste burdufuri de amortizoare si m-au programat la service in 3 saptamani. M-am prezentat la 8 dimineata la programare si stupoare. Ma intreaba prostit reprezentantul - dar ati comandat burdufurile cu toate ca vorbisem pt. programare, au zis ca o sa comande ei etc. Am inclusiv mail-urile. Halal firma! Daca o sa am probleme o sa merg in Ungaria sau Austria la oameni adevarati nu la impostori de astia cu pretentie de mare firma.