BMW a prezentat M5 și M5 Competition facelift: noutăți estetice și ecran central de 12.3 inch pentru versiunile de performanță
BMW a publicat primele imagini și detalii referitoare la M5 și M5 Competition facelift. Nemții au pregătit o serie de modificări exterioare și câteva noutăți la interior. Motorul V8 de 4.4 litri va fi disponibil în versiuni de 600 CP și 625 CP.
În urmă cu doar câteva săptămâni, BMW a prezentat Seria 5 facelift. Modelul de clasă mare pregătit de constructorul german beneficiază de o serie de modificări la nivel estetic și de o gamă generoasă de motorizări diesel, benzină și plug-in hybrid.
Acum, BMW aduce în fața fanilor M5 facelift și M5 Competition facelift. Așa cum era de așteptat, producătorul bavarez introduce o serie de noutăți la nivel estetic, mici modificări la interior și câteva îmbunătățiri în dreptul comportamentului dinamic.
Pentru partea frontală, BMW a pregătit o grilă restilizată cu bare duble amplasate pe verticală și cu o ramă cromată. Spoilerul a fost și el modificat și integrează un splitter nou, prizele de aer sunt mai mari, iar farurile au acum o semnătură luminoasă nouă. Versiunile echipate cu farurile Adaptive LED sau cu cele BMW Laserlight vor putea fi comandate și cu elemente de culoare neagră.
Sistemul de evacuare dispune de patru terminații cu pereți laterali ceva mai subțiri comparativ cu varianta fără facelift, difuzorul a fost restilizat, iar stopurile au fost modificate.
Pentru versiunea M5 Competition, nemții au introdus o serie de accesorii de caroserie de culoare neagră: rama grilei frontale, carcasele oglinzilor laterale, eleronul și logo-urile M5 Competition. Tot pentru versiunea de top, nemții oferă și praguri iluminate.
BMW M5 și M5 Competition facelift vor fi disponibile în cinci nuanțe noi de caroserie. Nemții introduc în paleta de culori următoarele: Brands Hatch Grey, Motegi Red, Tanzanite Blue II, Aventurine Red II și Frozen Bluestone. De asemenea, BMW menționează că nuanța Champagne Quartz se va numi Alvit Grey, iar clienții vor putea alege și jante de 20 de inch finisate în culoarea Orbit Grey.
La interior, BMW a introdus un ecran central cu diagonala de 12.3 inch, iar pe consolă apar două butoane noi cu ajutorul cărora șoferii vor putea modifica setările sedanului de performanță. Aceste butoane au fost introduse în premieră pe BMW M8. Prin apăsarea butonului Setup, pe ecranul central apar opțiunile disponibile pentru configurarea modului Individual. Clienții vor putea realiza setări pentru următoarele: motor, amortizoare, direcție, sistem de frânare și M xDrive.
Pentru versiunea M5 Competition facelift, bavarezii oferă un mod de rulare Track. Acesta a fost gândit pentru circuit și dezactivează complet sistemele de siguranță și cele de asistare. Mai mult decât atât, sistemul audio și ecranul central se închid, iar instrumentarul digital de bord și Head-up Display-ul oferă o grafică denumită M View.
BMW M5 și M5 Competition facelift vor fi echipate standard cu scaunele M Sport. Conform oficialilor BMW, sistemele de siguranță introduse pe Seria 5 facelift vor fi disponibile și pe versiunile de performanță.
Sedanul de performanță va fi echipat cu motorul V8 de 4.4 litri. La fel ca până acum, pe versiunea M5 facelift, unitatea pe benzină oferă 600 de cai putere la 6.000 rpm și 750 Nm între 1.800 și 5.600 rpm. În cazul lui M5 Competition, puterea maximă este de 625 CP, iar cei 750 Nm sunt livrați până la 5.860 rpm.
BMW M5 facelift accelerează de la 0 la 100 km/h în 3.4 secunde, în timp ce repriza 0-200 km/h are loc în 11.1 secunde. Versiunea Competition este mai rapidă cu 0.1 secunde pe sprintul 0-100 km/h, respectiv 0.3 secunde în cazul reprizei 0-200 km/h. Indiferent de alegerea făcută, viteza de top este limitată electronic la 250 km/h. Prin bifarea pachetului M Driver, viteza de top crește până la 305 km/h.
Resursele motorului V8 vor fi gestionate de o transmisie automată cu opt trepte M Steptronic cu Drivelogic și de sistemul de tracțiune integrală M xDrive care oferă un mod 2WD.
Pentru versiunea M5 Competition facelift, nemții spun că au pregătit o suspensie cu componente preluate de pe cea a lui M8 Gran Coupe, ceea ce înseamnă că sedanul de performanță va oferi ceva mai mult confort în anumite moduri de rulare. În același timp, M5 Competition facelift are o gardă la sol mai mică cu 7 mm față de cea a versiunii M5 facelift, iar standard sunt oferite jantele de 20 de inch vopsite în două culori.
Standard, ambele versiuni vin echipate cu sistemul de frânare M Compound, iar pe lista de opționale se află și sistemul M Carbon-Ceramic.
Pe piața din Germania, BMW M5 facelift are un preț de pornire de 120.900 de euro, în timp ce versiunea Competition este mai scumpă cu 9.000 de euro.
Parca ieri s-a lansat noul model, nu pot sa cred ca a ajuns deja la mijlocul vietii. Masina ramane la fel de incredibila si aparitia noilor culori nu poate decat s-o faca mai atractiva ! E pacat sa vedem doar masini negre, gri si albe … Articolul nu zice nimic de masa proprie, n-ar strica sa vedem ca a mai scazut, la circa 2000 kg fara pasageri masina e extrem de grea … desi solutiile tehnice legate de suspensii, frane, directie etc o fac probabil usor manevrabila. Nu am condus-o inca dar am in plan asa ceva pentru aceasta vara: zbor/condus la Munchen si inchiriat cateva ore o fiara de-asta de la Muzeul BMW / BMW World asa cum am facut in ultimii ani cu BMW M4 si BMW M2 Competition. La mana a doua scaderea pretului e semnificativa: dupa 4-5 ani masina mai costa circa 35% din pretul initial. Nu cred ca se reflecta astfel valoarea ramasa ...