BMW a prezentat noul Seria 1 în România: interfață iDrive disponibilă în limba română și informații despre trafic în timp real. Preț de pornire de 27.600 de euro
BMW Seria 1 a ajuns în România. Noul model de clasă compactă are un preț de pornire de 27.608 euro pentru versiunea 118i echipată cu motorul pe benzină de 1.5 litri și 140 CP. Vârful de gamă M135i xDrive dezvoltă 306 CP și pornește de la 48.612 euro.
La finalul lunii mai, BMW a publicat primele imagini și detalii referitoare la noua generație Seria 1. Modelul constructorul german a primit o platformă cu roți motrice față, un design nou și integrează o serie de tehnologii moderne.
Acum, BMW Seria 1 a ajuns și în România. Hatchback-ul de clasă compactă are un preț de pornire de 27.608 euro cu TVA pentru versiunea 118i echipată cu motorul pe benzină de 1.5 litri de 140 de cai putere. Fanii propulsoarelor pe benzină vor mai avea la dispoziție și unitatea versiunea de top M135i xDrive cu motor de 2.0 litri și 306 cai putere.
Cei care preferă propulsoarele diesel pot alege din următoarele versiuni: 116d (1.5 litri, 116 CP), 118d (2.0 litri, 150 CP) și 120d xDrive (2.0 litri, 190 CP).
MOTORIZĂRI |
NIVEL DE ECHIPARE (euro, TVA inclus) |
||
Motor | Putere (CP) |
Transmisie | Standard |
118i 1.5 litri |
Benzină 140 CP |
Man6 Aut7 |
27.608 29.556 |
M135i xDrive 2.0 litri |
Benzină 306 CP |
Aut8 | 48.612 |
116d 1.5 litri |
Diesel 116 CP |
Man6 Aut7 |
28.560 30.508 |
118d 2.0 litri |
Diesel 150 CP |
Man6 Aut8 |
31.714 33.764 |
120d xDrive 2.0 litri |
Diesel 190 CP |
Aut8 | 37.426 |
Noul BMW Seria 1 va fi echipat cu sistem de control al tracțiunii special. Acesta a fost introdus în premieră pe i3 S și propune o tehnologie instalată la nivelul unității centrale de comandă și nu în dreptul unității DSC. Conform oficialilor germani, timpii de transfer se îmbunătățesc, iar reacția sistemului este de 10 ori mai rapidă. De asemenea, pentru un plus de dinamică, Seria 1 va fi echipat și cu sistemul Performance Control.
Aplicația mobilă BMW Connect, disponibilă standard, permite controlul și verificarea de la distanță a automobilului (descuierea/încuierea portierelor, verificarea erorilor sau a necesarul de service, programarea directă în service).
Totodată, serviciul Real Time Traffic Information (RTTI, informații despre trafic în timp real) este activ și în România. Acesta poate evalua întârzierile generate de trafic pe traseul ales, dar poate clasifica și rutere în funcție de eficiență.
În plus, interfața BMW iDrive este disponibilă în limba română. Conform reprezentanților companiei, au fost traduse și verificate peste 10.000 de linii de meniu astfel încât clienții din România să beneficieze de o experiență cât mai bună. De asemenea, manualul de utilizare și clipurile care explică funcțiile mașinii sunt și ele disponibile în limba română.
Standard, BMW Seria 1 va fi echipat cu un instrumentar de bord mixt (analogic+digital), însă clienții au la dispoziție și un intrumentar de bord complet digital. Sistemul de infotainment va fi disponibil fie cu un ecran de 8.8 inch, fie cu unul de 10.25 inch. Pe lista de opționale BMW a pregătit un Head-up Display, funcția Reversing Assistant și un asistent la parcare capabil să preia complet controlul mașinii atât pentru manevre de garare, cât și pentru parcări laterale.
Pentru noul Seria 1, BMW propune trei linii de design: Sport Line, Luxury Line și M Sport. În plus, modelul de clasă compactă va fi disponibil și prin programul de finanțare BMW Select, cu avans de 10% și cu o valoare reziduală garantată după 3 ani de 64%.
Noul BMW Seria 1 vs. principalii concurenți |
||||
MODEL/VERSIUNE | PUTERE (CP) |
CONSUM MIXT (l/100 km) |
ACCELERAŢIE 0-100 (secunde) |
PREŢ DE LISTĂ* (Euro, cu TVA) |
BMW Seria 1 118d, Aut |
150 | 4.4 | 8.4 | 33.764 |
Mercedes-Benz Clasa A A200d, Aut |
150 | 4.8 | 8.1 | 34.332 |
Audi A3 35 TDI, Aut |
150 | 4.5 | 8.1 | 33.256 |
Intotdeauna mi-a placut BMW-ul, insa astia nu au vazut cum arata A Klasse? Masina asta nu are nicio sansa in fata A-ului. Preturile o iau razna cu fiecare model nou, daca vrei una configurata bine va fi in jur de 40000 euro cu motor in 3 cilindri.