BMW aduce la Paris un kit M Performance pentru 120d, 320d şi 520d

Publicat marţi, 18.09.2012 11:10 de Bogdan Mirică

BMW promite un nou pachet de accesorii M Performance cu ocazia Salonului de la Paris. Pachetul va include accesorii doar pentru versiunile 120d, 320d şi 520d.

După ce a dezvăluit conceptul Active Tourer şi a anunţat că va introduce pentru prima dată tracţiunea integrală xDrive pe Seria 1, BMW mai vine cu o surpriză pregătită pentru acelaşi Salon de la Paris. Este vorba despre un nou pachet de accesorii M Performance, disponibile de această dată şi pe recent lansatele Seria 1 cu 3 uşi şi Seria 3 Touring.

Amprenta M se va pune însă pe versiunile diesel echipate cu motorul diesel de 2.0 litri cu numele de cod N47. Mai exact, vom vedea kitul de accesorii doar pe versiunile etichetate cu indicativele 120d, 320d şi chiar pe deja celebrul 520d.

Acesta include carcase noi pentru oglinzile laterale, o nouă gamă de jante, un deflector pentru spoilerul posterior, praguri laterale noi inscripţionate cu titulatura M Performance şi un nou spoiler frontal. Kitul este completat apoi de componente noi, cu caracter sportiv, la nivelul suspensiei, aerodinamicii, direcţiei şi interiorului.

Şi pentru că o bucurie nu vine niciodată singură, BMW a decis să ofere clienţilor care aleg pachetul M Performance şi ceva mai multă putere sub capotă. Cu ajutoul unui ECU reprogramat şi a unei unităţi de răcire ceva mai mari, inginerii BMW au reuşit să urce resursele de bază (184 de cai şi 379 de Nm) la o valoare mult mai optimistă: 200 de cai putere şi 420 de Nm. Aportul garantează un sprint de la 0 la 100 de km/h cu o secundă mai rapid, fără a modifica însă valorile de consum şi emisii.

Kitul de accesorii M Performance va fi disponibil la toţi dealerii BMW din Europa începând cu această toamnă, după expunerea sa în cadrul Salonului Auto de la Paris.

  • ian, marţi, 18.09.2012 19:36

    ...cel urat ,cel fioros si cel stilat...

  • jan, miercuri, 19.09.2012 15:12

    Daca nu ai vazut seia 1 in realitate gresesti, daca ai vazut-o, eu nu cred ca este urat.