BMW ar putea dezvolta trei modele cu tracţiune faţă
BMW încearcă să exploateze la maxim viitoarea platformă Mini, drept pentru care intenţionează să lanseze trei modele cu tracţiune faţă, bazate pe aceasta: un sedan, un monovolum şi un coupe sportiv.
Deşi toate privirile sunt aţintite acum către Salonul Auto de la Detroit, pe internet nu întârzie să apară speculaţii privind viitoarea gamă de modele accesibile, pe care BMW intenţionează să o lanseze. Potrivit unor informaţii apărute recent pe internet, constructorul bavarez plănuieşte să dea naştere, în următoarea perioadă, unui număr total de trei modele cu tracţiune faţă.
Publicul ar urma să facă cunoştinţă cu un sedan mai mic, cu un monovolum compact, botezat cel mai probabil Compact Gran Sports Tourer, dar şi cu un coupe de dimensiuni reduse, asemănător actualului Honda CR-Z. Cum era şi normal, toate cele trei noi apariţii vor fi dezvoltate pe noua generaţie a platformei Mini, din motive pur financiare. BMW va încerca să adapteze viitoarele sale modele şi să reducă simţitor emisiile de CO2.
Nemţii vor să facă profitabilă platforma cu tracţiune faţă, drept pentru care iau în considerare mai multe modele derivate, capabile să îşi justifice existenţa prin evoluţii bune pe piaţă. Planurile au rolul de a face din Mini un brand profitabil, capabil să confirme încrederea acordată de grupul german.
via | autoblog
Noi nu vom face niciodata motoare pe benzina turbo ... si au facut. Noi nu vom face niciodata suv-uri .... si au facut. Noi nu vom face niciodata masini cu tractiune fata ... si o vor face. Asta ne dovedeste iar, daca mai era nevoie, ca notiunile gen "identitate de marca" sau "respect pentru client" , nu reprezinta decat marketing... restul e profit.