BMW i Wallbox Pro, al doilea model de încărcător pentru maşini electrice este introdus în oferta nemţilor

Publicat vineri, 26.09.2014 11:20 de Sebastian Toma

BMW a prezentat astăzi noul său încărcător pentru maşini electrice şi hibrizi plug-in din oferta sa, i Wallbox Pro. Acesta poate fi montat atât la interior, cât şi la exterior şi este compatibil şi cu modelele electrice ale mărcilor rivale.

BMW i Wallbox Pro este al doilea punct de încărcare pentru vehiculele electrice şi hibrizii plug-in pe care îl lansează marca germană. Acesta are o viteză de încărcare de pâna la 7.4 kWh, ceea ce înseamnă că poate să încarce în mai puţin de trei ore un acumulator de BMW i3 până la 80% din capacitate plecând de la bateria descărcată.

Pentru ca punctul de încărcare să nu fie folosit doar de modelele BMW, i Wallbox Pro este compatibil şi cu alte mărci auto care folosesc un conector standardizat numit European Type 2. Clienţii care comandă un i Wallbox Pro, accesoriu original BMW i, pot beneficia şi de un serviciu de instalare la domiciliu, fiind posibilă atât montarea în interiorul unui garaj, cât şi montarea la exterior, realizată de personal calificat.

Noua staţie de încărcare de la BMW este comandată prin ecran tactil, poate folosi electricitate pentru uz casnic şi este compatibilă cu platformele Smart Home. Afişajul are diagonala de 7 inch (17.8 cm) şi îi permite utilizatorului să monitorizeze şi să programeze încărcarea şi setările sale personale. Cu ajutorul unui smartphone care include aplicaţia BMW i Wallbox Remote, utilizatorul poate să monitorizeze de la distanţă încărcarea şi să schimbe diferite setări. O staţie de încărcare i Wallbox Pro poate să aibă până la trei utilizatori, consumul şi setările fiecăruia putând fi stocate în unitate pentru a fi utilizate în scop de facturare, aceste detalii putând fi expediate unei terţe persoane cu acordul utilizatorului, fiind posibilă folosirea sistemului în scop personal sau de afaceri, încărcările respective putând fi contorizate separat.

BMW i8, supercarul hibrid al mărcii germane care anunţă un consum mixt de 2.1 litri la sută în primii 100 de kilometri, poate să parcurgă 37 de kilometri în modul cu zero emisii de CO2.

BMW i8 - datele tehnice complete ale versiunii de serie

Sistemul BMW i Wallbox Pro poate să folosească şi energia produsă prin sisteme proprii, cum ar fi o instalaţie solară sau eoliană, existând posibilitatea prioritizării acestui tip de energie la încărcarea vehiculului în defavoarea reţelei clasice, care ar putea să nu furnizeze doar energie din surse regenerabile. Încă de la instalare, sistemul preferă energia din surse regenerabile faţă de energia de la reţea, cât timp aceasta este disponibilă. Panoul de încărcare are un cablu cu o lungime de 3.5 metri, care are o intrare specială menită să-l protejeze de intemperii şi elimină în acelaşi timp necesitatea înfăsurării cablului în jurul unui suport. BMW i Wallbox Pro se activează automat atunci când detectează mişcare şi cablul de încărcare poate fi manevrat cu o singură mână.

Via BMW