BMW i3, primul model electric bavarez, va fi prezentat oficial în 29 iulie
Eveniment simultan în trei oraşe mari ale lumii şi lansare ulterioară la Salonul de la Frankfurt. BMW îi acordă o atenţie sporită lui i3, primul său model electric, care va fi prezentat oficial luni, 29 iulie.
La exact trei ani de la prezentarea conceptului i3, care anunţă primul model full-electric din gama BMW, constructorul bavarez va dezvălui oficial versiunea de serie a primului reprezentat al noii game eco a mărcii. Evenimentul va avea loc simultan în trei oraşe diferite ale Globului - Londra, New York şi Beijing - şi va reprezenta primul contact al noului BMW i3 cu presa şi cu publicul din întreaga lume. Lansarea oficială va putea fi urmărită pe
"Noul BMW i3 redefineşte mobilitatea urbană a prezentului şi a viitorului, devenind un reper în ceea ce priveşte sustenabilitatea, designul, dinamica tipică BMW şi eficienţa exemplară. Este primul vehicul electric premium din lume construit încă de la început special pentru a găzdui un sistem de propulsie electric. De asemenea, este primul model care include o celulă de protecţie a pasagerilor construită din plastic anforsat cu fibră de carbon (CFRP)", spun cei de la BMW în comunicatul oficial care anunţă prezentarea noului lor model.
Vă reamintim că BMW i3 beneficiază de un motor electric care dezvoltă 170 CP şi care permite rularea a 130-160 de kilometri între încărcări. În plus, clienţii pot achiziţiona opţional un motor cu ardere internă de 650 cmc, acesta având rolul de încărcător pentru bateriile sistemului electric. Detaliile tehnice complete legate de noului BMW i3 pot fi consultate în articolul dedicat Automarket.