BMW îmbunătățește serviciul de leasing BMW Select: avans minim de 5%, perioadă de finanțare de până la 5 ani și fără avans la a doua achiziție

Publicat vineri, 06.03.2020 12:05 de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com

BMW a anunțat o serie de îmbunătățiri ale serviciului de leasing BMW Select, prin care avansul minim scade la numai 5%, perioada de finanțare crește la 5 ani, iar avansul pentru a doua achiziție consecutivă este zero.

BMW Group România oferă pe piața din țara noastră un serviciu de finanţare cu valoare reziduală garantată numit BMW Select, care face parte din programul BMW Financial Services dezvoltat împreună cu Unicredit Leasing.

BMW anunță acum că serviciul de leasing BMW Select devine mai accesibil pentru clienții finali. Astfel, avansul minim pentru prima achiziție a scăzut de la 10% la 5%, iar perioada de finanțare a fost extinsă de la 4 la 5 ani, cu o valoare reziduală garantată de până la 49%.

O altă noutate este că, la încheierea perioadei de finanțare, clientul are posibilitatea de a returna mașina și de a achiziționa o altă mașină fără să mai plătească avans, ci doar ratele aferente contractului de leasing.

Alternativ, clientul poate alege să plătească valoarea reziduală garatantă pentru a păstra mașina.

"Programele noastre de finanţare fac modelele premium accesibile. Transferă efortul de la preţul de achiziţie către costurile lunare de utilizare prin garantarea unei valori reziduale mari. Prin opţiunea de avans zero facem încă o dată acest produs şi mai atractiv", afirmă Ştefan Pricop, Country Manager BMW Financial Services România şi Bulgaria.

BMW menționează că în 2019 volumul de mașini finanțate prin BMW Select a crescut de aproape două ori comparativ cu 2017 și de aproape patru ori comparativ cu anul 2016.

Pentru a promova noutățile serviciului BMW Select, BMW va organiza în perioada 2 martie - 15 aprilie caravana "The 1 Goes On City Break", prin care mai multe unități BMW Seria 1 vor ajunge în 12 orașe din România:Bucureşti (2-7 martie), Ploieşti (10-14 martie), Sibiu (10-12 martie), Cluj-Napoca (14, 16-19 martie), Braşov (17-21 martie), Târgu Mureş (21, 23, 24 martie), Constanţa (24-28 martie), Satu Mare (26-28 martie), Oradea (31 martie - 2 aprilie), Brăila (31 martie - 4 aprilie), Timişoara (6-9 aprilie), Iaşi (7-9 aprilie), Bucureşti (11, 13-15 aprilie).

De asemenea, fanii mărcii au posibilitatea să câștige un city-break în valoare de 179 de euro dacă postează pe Instagram un selfie cu una dintre mașinile caravanei și hashtagul #The1CityBreakOraş, unde Oraș este numele orașului în care au făcut poza. În total vor fi acordate 14 premii.

Via BMW

  • netam-nissan, vineri, 06.03.2020 12:27

    frumos ca asa poate imi trag si eu un beamve cu 30-40 euro rata, da ce inseamna city-break, franare in oras? mno, m-am sucit nu prea e frumos, mai bine bagau un negru la volan decit tanti aia cu profil de croncan.

  • LoL, vineri, 06.03.2020 13:02

    Deci asa s-a umplut OLXul de BMWuri cu "Predau leasing" in titlu.

  • fanel, vineri, 06.03.2020 14:10

    @netam-nissan Ar trebui schimbata toata poza, cei doi fiind la bordul unui Sandero.