BMW implementeaza Google Maps pe BMW Assist

Publicat miercuri, 17.09.2008 12:55 de Sebastian Toma

BMW a anuntat implementarea Google Maps si a BMW Search pe modelele sale. Primele sunt Seria 1 si Seria 3.

BMW a va introduce incepand cu 2009, pe toate vehiculele echipate cu sistemul de navigatie BMW Assist, posibilitatea de a folosi Google Maps precum si BMW Search prin Google.

Prin BMW Search, posesorii de Seria 1 si Seria 3 au pentru prima data posibilitatea sa caute un prestator de servicii cu un singur cuvant cheie. Astfel, posesorii BMW vor putea obtine, de exemplu, o lista revizuita in timp real de Google, cu restaurantele sau hotelurile agreate de BMW din zona in care se afla acestia.

BMW Assist este un sistem complex care integreaza mai multe servicii, cum ar fi handsfree Bluetooth si acces complet la capacitatile telefonului mobil direct prin comenzile de pe volan, GPS, precum si comunicare cu personalul de asistenta BMW.

Acest sistem este standard pe modelele din Seria 5, 6 si 7 (implicit pe M5 si M6) si este inclus in pachetul Premium de optiuni.

Sistemul va fi disponibil initial in Statele Unite, neexistand informatii privind lansarea pe alte piete.

Via | ZerCustoms