BMW investește 1 miliard de euro într-o fabrică de propulsoare electrice din Austria

Publicat miercuri, 22.06.2022 15:39 de Tiberiu Safta

BMW a anunțat că va investi circa 1 miliard de euro până în 2030, într-o fabrică producătoare de propulsoare electrice din Austria. Propulsoarele produse la uzina din Steyr vor fi echipate pe viitoarea generație de modele electrice a producătorului german.

Constructorul bavarez va investi aproximativ 1 miliard de euro până la începutul deceniului viitor, într-o uzină producătoare de propulsoare electrice din Austria. Fabrica din orașul Steyr funcționează de peste 40 de ani și este locul unde sunt produse motoare pentru modelele BMW. Unul din două modele ale Grupului BMW la nivel global sunt echipate cu motoare produse la această uzină.

Uzina va fi modernizată prin construirea unei hale cu două etaje, care va acomoda două linii de asamblare pentru propulsoarele electrice și pentru transmisii. Tot aici vor fi produse și componente electronice cu tehnologie asemănătoare cu cea văzută în camere curate.

De asemenea, va fi construită și o clădire nouă pentru a extinde zonele logistice ale incintei. În total, vor fi adăugați 60.000 de metri pătrați, iar această investiție valorează circa 710 milioane de euro.

Restul de 230 de milioane de euro vor fi direcționate către producția de propulsoare electrice pentru viitoare generație de modele electrice BMW. Uzina din Austria va produce 600.000 de motoare în fiecare an și va menține, cel puțin până în 2030, producția de motoare convenționale.

Aproximativ 4400 de angajați vor lucra fi implicați în crearea propulsoarelor electrice până în 2030, iar fabrica va fi alimentată cu ajutorul unor resurse regenerabile din 2025.

via BMW, Carscoops

  • Dan Voiculescu, miercuri, 22.06.2022 16:18

    Bravo BMW. Așa, da. Numai așa avem șansa să răzbim.

  • Mihaita, miercuri, 22.06.2022 17:16

    Companie care nu stie ce directie sa apuce: declara ca mai tine in gama motoarele termice inca 20-30 de ani si investeste miliarde in electrificare. Dilimani???

  • Marian, miercuri, 22.06.2022 22:22

    Pai stai asa: Germania se opune interzicerii motoarelor termice dupa 2035, dar BMW investeste in electrice pana in 2030. Nu prea inteleg cum vine asta. Germanii zic ca nu ii intereseaza electrificarea, dar avem EQS, EQC, BMW I3, IX3, I7, Audi Etron, Porsche Taycan, fara numar... Daca nu cred si nu vor, de ce nu sunt fermi pe pozitie si sa nu produca nimic electric?

  • inexorabil, joi, 23.06.2022 12:09

    Chiar nu ştii tu de ce, Mafănele (@22:22) ? Fiindcă este la mintea cocoşului că li se impune samavolnic din Turnul Babel bruxellez, fiule! Da, exact, acela căruia i te închini matale cu fruntea izbită de asfalt. De fapt, cine îşi permite să nesocotească un ordin emolar??? Aşa că lasă-te de bancuri, recte de consternarea ta prefăcută. Altfel, vezi că, pretinzându-te tu automobilist (şi încă unul avizat), este inadmisibil să scrii (mai ales că nu este prima dată) “Etron”. Hm, ce zici: trecerea în rezervă nu ţi-ar surâde??? Ţi-o fi plăcând ţie (la nebunie) progresul (chiar şi fără să-ţi aduci nicio contribuţie personală la conturarea lui), dar diletantismul tău rămâne bătut în cuie…

  • Dutz, vineri, 24.06.2022 06:59

    Când o sa ne lăsam de care-i mai tare? La fiecare știre de genul hopa cu ego-ul la înaintare… sa facă electrice (nu-i nici o problema), si cine se poate folosii de ele si are posibilitatea sa le cumpere si sa le încarce foarte bine…. inepția si abuzul este când se vine cu interzicerea din 2035 a motoarelor clasice de cei care ar trebui sa asigure infrastructura si curentul “verde” pentru electrice, dar nu o fac… ca n-au cum si nu exista soluții cel puțin pe moment… așa pe scurt ca m-am saturat sa tot repet.