BMW M3 a intrat oficial în producție: noua generație a modelului de performanță este asamblată la fabrica din Munchen
BMW a anunțat că noua generație M3 a intrat oficial în producție la Munchen, uzina germană găzduind acum producția întregii game Seria 3. Primele exemplare BMW M3 vor ajunge pe piață în luna martie a anului viitor.
În septembrie, BMW a publicat primele imagini oficiale și detaliile complete referitoare la noile M3 și M4 Coupe. Lansat la 35 de ani de la debutul primului M3, noua generație a sedanului de performanță a intrat în această săptămână pe liniile de producție ale fabricii din Munchen.
Uzina germană este cea care găzduiește producția întregii game Seria 3, inclusiv versiunile plug-in hybrid, pe benzină și diesel.
Noua generație BMW M3 va fi disponibilă începând cu luna martie a anului viitor, potrivit datelor oficiale.
Modelul de performanță este echipat cu un motor biturbo de 3.0 litri cu șase cilindri disponibil în două versiuni. Standard, propulsorul va livra 480 de cai putere la 6.250 rpm și 550 Nm între 2.650 și 6.130 rpm. A doua versiune de putere va fi disponibilă pe variantele Competition și propune 510 cai putere disponibili tot la 6.250 rpm și 650 Nm între 2.750 și 5.500 rpm.
Versiunea de 480 de cai putere va fi echipată cu o transmisie manuală cu șase trepte (cu funcție Gear Shift Assistant care poate fi dezactivată din meniul iDrive), iar resursele motorului vor fi gestionate de roțile de pe puntea spate.
În aceste condiții, BMW M3 poate accelera de la 0 la 100 km/h în 4.2 secunde, în timp ce repriza 80-120 km/h are loc în 4.1 secunde. Viteza de top este limitată electronic la 250 km/h, însă clienții pot opta pentru pachetul M Driver care permite o viteză maximă de 290 km/h.
Via BMW
celor carora nu le place grila, le recomand sa vizioneze filmul cu chip foose care sugereaza cum ar fi facut el grila lui m3/m4 si de ce