BMW M3 GTR, mașina din jocurile Need for Speed, transformată în realitate
BMW și-a unit forțele cu Electronic Arts pentru a aduce la realitate probabil cea mai faimoasă mașină din lumea jocurilor video. Astfel, legendarul BMW M3 GTR E46 din Need for Speed Most Wanted a fost transformată în realitate, așa cum arată în jocul video.
Dacă ești printre cei care au prins anii copilăriei în anii 2000, cu siguranță că îți vei aduce aminte cu un mare sentiment de nostalgie de jocurile Need for Speed. Unul din titlurile cele mai populare ale francizei Need for Speed este Most Wanted, cel lansat în 2005. În acel joc, mașina de pe copertă și cea principală este un BMW M3 GTR E46 vopsit într-o nuanță de argintiu și acompaniată de grafice albastre cu contururi albe.
Acum, la 19 ani după lansarea lui Need for Speed Most Wanted, BMW a decis să le facă o surpriză de proporții atât fanilor mărcii bavareze cât și pentru fanii francizei create de Electronic Arts. Astfel, BMW și-a unit forțele cu compania de jocuri video pentru a aduce la realitate acel M3 GTR E46, exact așa cum arăta acesta în NFS Most Wanted. Totodată, mașina a fost creată și pentru a marca 30 de ani de la debutul primului joc din seria Need For Speed.
Exemplarul special al lui BMW M3 GTR va fi expus public în cadrul centrului de expoziție BMW Welt din Munchen. Mașina specială va fi expusă în perioada 27 noiembrie – 6 ianuarie.
„Modelul M3 GTR este una din cele mai recunoscute mașini din istoria Need for Speed, așa că pentru aniversarea de 30 de ani am vrut să facem ceva special”, a declarat John Stanley, directorul creativ senior al jocului Need for Speed: Unbond, cel mai nou joc al francizei, lansat în 2022.
Pentru gameri, celebrul BMW M3 GTR va fi inclus în noul DLC „Volume 9: Prepare for the Lockdown”, o actualizare nouă pentru NFS Unbound. În premieră pentru seria Need for Speed, jucătorii vor putea alege și o motocicletă, mai exact un BMW S 1000 RR. Noul DLC pentru Need for Speed: Unbound este disponibil pentru PC, Playstation 5 și Xbox Series X/S.
via BMW