BMW și Toyota își prelungesc parteneriatul pentru dezvoltarea mașinilor alimentate cu hidrogen

Publicat vineri, 30.08.2024 10:41 de Tiberiu Safta

BMW și Toyota au anunțat că și-au prelungit parteneriatul pentru dezvoltarea mașinilor alimentate cu hidrogen. Cele două mărci au stabilit acest parteneriat în 2012.

În urmă cu 12 ani, BMW și Toyota au încheiat un parteneriat prin care cele două mărci vor dezvolta împreună tehnologii pentru mașini alimentate cu hidrogen. Acest parteneriat tocmai a fost prelungit, anunță ambele mărci, care urmează să semneze un memorandum nou în acest scop la începutul lui septembrie.

Prin acest parteneriat, Toyota va furniza BMW cu mai multe componente importante unei mașini alimentate cu hidrogen, inclusiv rezervoare și sisteme de pile de combustie. De cealaltă parte, BMW va utiliza propriile sale tehnologii preluate de la mașinile electrice și sisteme de propulsie.

Este de așteptat ca în anii următori, BMW să lanseze versiune nouă a lui X5, care să fie alimentată cu hidrogen. La începutul lui 2023, marca bavareză a început să testeze mai multe prototipuri ale acestei mașini. Prin parteneriatul cu Toyota, costurile de dezvoltare și de producție ar urma să fie mai mici la momentul începerii producției în masă.

La final, ambele mărci vor face eforturi să creeze și rețele de alimentare cu hidrogen pentru aceste mașini. Pentru moment, cei doi constructori se vor concentra să dezvolte astfel de rețele în Europa. Mai multe detalii despre planurile celor două mărci vor fi dezvăluite în 5 septembrie.

via BMW, Toyota

  • 12+1, vineri, 30.08.2024 12:40

    deci de 12 ani o freaca la rece

  • MarDark, vineri, 30.08.2024 16:25

    @12+1 trebuie sa o frece la rece ca sa ramana hidrogenul lichid

  • @@, sâmbătă, 31.08.2024 10:23

    atata timp cat hidrogenul se produce din petrol efectul nu e semnificativ. ar fi altceva daca s-ar produce oxigen din ambrozie.

  • @@, sâmbătă, 31.08.2024 10:27

    erata : in loc de oxigen, se va citi hidrogen din ambrozie.