BMW Vision Efficient Dynamics de serie va renaşte celebrul M1

Publicat joi, 04.11.2010 17:59 de Bogdan Mirică

BMW a aprobat producţia de serie a conceptului Vision Efficient Dynamics. Modelul hibrid va avea şi o versiune de performanţă, botezată M1.

Consiliul de conducere BMW a aprobat dezvoltarea unui supercar, capabil să readucă brandul bavarez în segmentul modelelor exotice, alături de rivalii eterni, Mercedes SLS AMG şi Audi R8. Cum era de aşteptat, creaţia BMW va avea la bază conceptul Vision Efficient Dynamics, fiind practic un derivat de serie al prototipului aplaudat deja de publicul din întreaga lume.

Proiectul germanilor va da naştere unei sportive cu propulsie hibridă, ce va putea fi recunoscută după indicativul i1 sau i100. Modelul german va ascunde sub caroseria futuristă un motor termic cu trei cilindri, de 1.5 litri, capabil să ofere 184 de cai putere.

Alături de acesta, inginerii din Munchen vor introduce două motoare electrice pe axa spate, fiecare fiind capabil să ofere 95 de cai. În aceste condiţii, resursele vor însuma aproximativ 400 de cai putere, suficient pentru a garanta performanţe de invidiat modelului ce promite o masă totală redusă, mulţumită caroseriei din fibră de carbon.

Ecuaţia va face ca Vision Efficient Dynamics să poată accelera de la 0 la 100 de km/h în doar 4 secunde, fără a face compromisuri în materie de consum, estimat şi el la 4 litri/100 de kilometri.

Arhitectura hibridă gândită de inginerii germani şi aprobată de oficiali va permite gestionarea perfectă a puterii între cele două axe mulţumită celor două motoare electrice, Vision Efficient Dynamics urmând să aibă aşadar tracţiune integrală.

Planurile bavarezilor nu se opresc însă aici, din versiunea de serie a modelului sportiv urmând să se nască şi urmaşul celebrului M1. Acesta va adopta, alături de cele două unităţi electrice, un propulsor turbo cu şase cilindri în linie, pe care îl vom regăsi şi pe viitorul M3 al generaţiei F30.

Preţul pe care BMW îl va percepe pentru versiunea de serie a modelului Vision Efficient Dynamics se încadrează, cel puţin după primele speculaţii, între 125.000 şi 175.000 de euro. 

via | autoblog

  • tzenu_bmw, joi, 04.11.2010 19:24
    no asa fratiilor.....

    de acum incepe jocul sa fie interesant......... un supercar bmw......... mai precis un ///M1 daca versiunea finala va arata 90% ca conceptu VED atunci R8 si LF-A vor avea cosmaruri..... hai bateti palmuta aia rosie.........curaj. k doar toti ne pricepem la asa ceva.......

  • isa, joi, 04.11.2010 19:43
    ?

    pai nu cred ca va avea un consum de 4% doar nu o sa mearga cu a 6 la 90 km/h. Dar acum 5 ani cei de la bmw erau cu hidrogenul si aveau performanta de nu au promovato ( este prea ieftina)

  • as21ro, joi, 04.11.2010 21:31
    @tzenu_bmw

    stai linistit, nu te mai agita ca nu o sa fie nici macar 50% din concept...

  • p-george, joi, 04.11.2010 22:07
    @tzenu

    Daca si cu parca... Apropo, ce treaba are LFA cu asta ? Ala e un supercar de talia ferrari 599 care costa 370mii euro On: foarte tare abordarea bmw de a face nu un alt monstru de 70000 de cai ci un eco supercar.

  • @ tzenu_bmw, vineri, 05.11.2010 09:03

    Mai terminati cu R8 asta , este o masina urata, in poze este frumoasa, in realitatate este naspa. Am vazut un R8 si un M6 unu langa altul , chiar daca nu au nimic in comun BMW M6 este mai frumos , mai spectaculos. Cat despre M1 : http://www.automarket.ro/stiri/conceptul-misterios-bmw-este-asteptat-in-4-noiembrie-33719.html . Arata bine asa este ??!!