BMW X4 ar putea fi eliminat din gamă la finalul acestei generații

Publicat joi, 04.07.2024 11:20 de Alexandru Monenciu

Potrivit celor mai recente zvonuri, constructorul german de automobile ar putea elimina din gamă modelul X4 la finalul acestei generații. Informațiile nu au fost confirmate, până acum, de BMW.

Germanii de la BMW au lansat modelul X4 în urmă cu 10 ani. Vorbim despre al doilea SAC, sau Sports Activity Coupe, din portofoliul mărcii, după X6. Desigur, este considerat a fi și varianta coupe a lui X3.

Poziția lui X4 în portofoliul de modele BMW este acum amenințată chiar de fratele său mai mic X2. Impropriu spus mai mic, având în vedere că X2 a crescut în dimensiuni odată cu noua generație. Tocmai din acest motiv, X4 ar putea fi eliminat la finalul acestei generații.

Informația nu a fost confirmată oficial, dar așa umblă vorba prin târg, dacă îmi permiți să folosesc această expresie.

Potrivit zvonurilor, pentru că X2 a crescut în dimensiuni, nu mai există loc în gamă pentru X4. Mai mult, diferența de preț dintre cele două s-a redus substanțial, astfel că nu prea mai are rost să fie păstrate amândouă.

Ce se va întâmpla cu clienții lui X4? Simplu. Vor opta fie pentru X2, fie vor bifa direct un X6. Dacă vor neaparat un SUV coupe cu emblema BMW. În caz contrar, noul X3 le va satisface, cu siguranță, toate dorințele.

Nu se știe exact când va fi eliminat din gamă modelul X4. Cel mai probabil, acesta nu va fi comercializat mai departe de 2025, având în vedere că livrările noului X3 vor demara spre finalul acestui an.

via Motor1

  • Matei, joi, 04.07.2024 13:21

    O mașină care nu ar fi trebuit sa existe. Ca și sora ei mai mare.

  • ., joi, 04.07.2024 13:41

    Asta e tu nu existi si ne aburesti cu gesturile tale de strumfita.

  • Un cetatean, joi, 04.07.2024 13:47

    N-ar trebui sa existe la nicio marcă, evident ca doar la Bmw comentează acest specimen, toate mărcile au strutocamile .

  • Jian de la Calafat, joi, 04.07.2024 13:56

    Viitorul X8 are atatea responsabilitati, sa preia parțial si rolul ingrat de a acoperi vidul creat odata cu disparitia prematura a X4.

  • Dutz, joi, 04.07.2024 21:22

    Matei are sechele cu BMW, niște hoți, mincinoși etc. X4 arată excelent, și pentru unii a fost suficient ca să-și cumpere, fără subvenții și alte inepți. Ca nu se va mai produce, asta este… vom supraviețui și fără ;), mai sunt alternative. X4 (G02) este produs în aprox 200 buc/zi în Spartanburg adică 50.000/an, dar se pare că nu-i suficient ca să justifice un nou model. Matei care-i diferența între Y și X4? Ca să nu te obosești… are exact aceeași lungime și înălțime, doar 3 cm mai lat Y-ul. Altfel spus cam seamănă din multe puncte de vedere inclusiv ca și formă a caroseriei. Deci, dacă X4 nu are sens, la fel putem spune despre Y ceeeea mai vândută mașină din lume în 2023 și pentru totdeauna. ;)

  • ///COR/// 33', luni, 08.07.2024 06:53

    Mai repede as scoate SUV-urile mari decat pe cele mici. Tendinta e de a cumpara ceva compact cel putin in Europa. Vor pierde ceva clienti.