BMW X5 aniversează 15 ani de la lansarea pe piaţă

Publicat joi, 16.10.2014 11:54 de Sebastian Toma

BMW aniversează astăzi 15 ani de la lansarea primului X5. De atunci şi până acum, gama X de la BMW a ajuns să reprezinte o treime din vânzările mărcii germane.

BMW X5, primul SUV al mărcii germane, aniversează 15 ani de la lansarea primei generaţii. Cei de la BMW l-au lansat în 1999 pentru a lupta în segmentul inaugurat cu doi ani înainte de prima generaţie a lui Mercedes-Benz ML. SUV-ul realizat de nemţi a fost declarat un succes, fiind vândute aproape 620.000 de unităţi în cei şapte ani de producţie. Între 2003 şi 2006, marca germană producea peste 100.000 de unităţi X5 pe an la fabrica sa din Spartanburg, SUA, locul în care încă se produce modelul X5 şi în prezent. Cu excepţia anilor 2006 şi 2009, BMW a produs în fiecare an peste 100.000 de unităţi X5, vânzările cumulate ale modelului depăşind un milion de unităţi în 2009. În primă fază, gama X5 era disponibilă doar cu tracţiune integrală, dar nemţii au introdus ulterior şi versiuni cu tracţiune spate. Fraţii mai mici ai lui X5, succesorul lui X1 şi viitorul X2, vor fi construiţi pe o platformă comună cu cea a următoarei generaţii a lui Seria 1 şi vor avea versiuni cu tracţiune faţă.

Viitoarele BMW X1 şi X2 vor avea tracţiune faţă şi vor împărţi platforma tehnică

Cele trei generaţii ale lui BMW X5.

Preţuri BMW X5 în România

Rezultatele comerciale ale lui X5 i-au convins pe cei de la BMW să lanseze o gamă întreagă de SUV-uri, povestea fiind continuată cu modelul X3. Au urmat X6, X1 şi X4, iar reprezentanţii BMW au confirmat deja lansarea lui X7 pentru anul 2017. Zvonurile anunţă şi posibilitatea lansării unui model numit X2, care va fi pentru X1 ceea ce este X4 pentru X3. Gama de SUV-uri de la BMW a ajuns să reprezinte o treime din vânzările globale ale mărcii, nemţii având peste 3.3 milioane de modele X vândute la nivel global de la momentul introducerii lui X5 pe piaţă până în prezent.

BMW X5 a ajuns la a treia generaţie - imagini şi informaţii oficiale

Aşa arată a treia generaţie a lui BMW X5.

BMW X5 a ajuns între timp la a treia generaţie, aceasta fiind lansată în a doua parte a anului trecut. Respectivul model este cel mai mare din oferta actuală a mărcii din Munchen, dar va fi surclasat în dimensiuni de viitorul X7. Modelul X5 este cel mai bine vândut model din segmentul său, spun reprezentanţii BMW, primele două generaţii ale acestuia având vânzări cumulate de 1.3 milioane unităţi la momentul lansării actualei generaţii. Gama X5 va primi noi versiuni în viitor, fiind aşteptată o versiune hibridă plug-in, programată să debuteze undeva în cursul anului viitor.

Test drive BMW X5 M50d

Via BMW

  • tzenu_bmw, joi, 16.10.2014 12:31

    Mda.....putem spune de pe acuma ca viitorul X1 va avea tractiune fata si probabil va beneficia si de propulsoru cu 3 cilindri:))))))))))) Sa gandim asa...SUV premium BMW cu tractiune fata si motor in 3 cilindri.....cat de urat suna Bato fina foame de bani:))))))))

  • johnny_Zwee, joi, 16.10.2014 14:27

    o suna rau...dar o sa fie bine, cel mai probabil vor compensa cu alte tehnologii. Cel mai probabil vor simti pe propriul lor buzunar daca e un succes sau un esec.

  • mda, joi, 16.10.2014 15:08

    Au trecut deja 15 ani ?!! wow... parca ieri eram adolescent cu revistele in brate studiind fascinat comparativele intre ML si X5... ps: 15 ani... varsta multor comentatori de aici banuiesc

  • gigilica, joi, 16.10.2014 15:12

    Pretul de start, conform listei din august 2014, este de 56.482 euro cu TVA pt modelul BMW X5 sDrive25d

  • Andy, joi, 16.10.2014 15:24

    15 ani de succes...Uneori stau si ma gandesc cum toti cei trei mari producatori premium, BMW, Mercedes si Audi au toti succes indiferent de perioadele economice traversate... Prima generatie si actuala mi se par cele mai reusite dpdv al design-ului.

  • @Andy, joi, 16.10.2014 17:45

    Nu neaparat... au avut si esecuri. Iti dau cateva exemple. Audi A2, Mercedes clasa R sau BMW seria 8 au fost un esec.

  • Andy, joi, 16.10.2014 18:43

    E adevarat, insa per total in fiecare an se anunta cu surle si trambite cum cei trei au vandut mai mult ca-n anii precedenti...traiasca noii imbogatiti de pe pietele emergente!

  • vianu, joi, 16.10.2014 21:04

    culmea, si A2 si R si serie 8 au fost inaintea vremurilor lor toate au acum un echivalent

  • Suleyman Cunoscatoru, joi, 16.10.2014 22:52

    Nu stiu de ce imi vine in minte maneaua aia a lui Guta in care face o dedicatie: "Pentru X5-u lui nou si pentru X5-ul lui vechi". :))

  • @vianu, vineri, 17.10.2014 12:15

    Da. Asta inseamna ca au fost lansate intr-un moment nepotrivit. Mentalitatile, gusturile / preferintele si economia se schimba constant. Tocmai de aia nu trebuie criticate, la fel ca alte modele avangardiste precum Renault Avantime de exemplu. E doar o chestiune de inoportunitate. Daca conditiile sunt vitrege, nu inseamna ca masina e prost conceputa.