BMW X7 ar putea fi produs în 2013
BMW intenţionează să se prezinte cu un nou model pe piaţa din Statele Unite. Candidatul ideal este un model mai mare decât X5, botezat X7, capabil să se bată cu Cadillac Escalade.
Ipotezele care anunţă un frate mai mare pentru BMW X5 revin în actualitate. După ce au fost abandonate o perioadă, zvonurile privind un potenţial X7, rival pentru Mercedes GL reapar, de această dată cu o bază mai solidă.
Constructorul bavarez a reevaluat potenţialul unor pieţe externe cum sunt cele din Statele Unite şi Rusia şi a ajuns la concluzia că dezvoltarea unui asemenea model poate fi justificată.
Proiectul viitorului X7 a fost mereu pus sub semnul întrebării din cauza instabilităţii economice din Statele Unite, unde criza a făcut ca vânzările SUV-urilor să scadă dramatic. Evoluţia acestora a devenit pozitivă mai apoi, atunci când preţul combustibililor s-a stabilizat.
Considerat un moment oportun, 2013 ar putea consemna debutul lui X7 şi pe pieţele din China şi Rusia, acolo unde există o cerere importantă pentru modelele mari de lux.
via | autoblog
"A fost abandonat in 2008 dar a revenit pe masa oficialilor in 2012" ?? probabil 2011.. Cat despre revenirea pietei in USA a suv-urilor mari de lux, eu zic ca pe termen mai lung o sa scada, chiar daca acum s-a revigorat, poate in China sa fie o paine de mancat pe termen lung Astept cu "nerabdare" si Q9 :)