Bomba germana: Mercedes GLK by Brabus
Brabus face din nou experimente de design si performanta pe cord deschis. De aceasta data, subiectul e SUV-ul compact GLK.
Brabus, tunerul de casa al celor de la Mercedes, a prezentat astazi propria declinare a ultimului venit in gama constructorului german, SUV-ul compact GLK. Kiturile pregatite de Brabus ating atat infatisarea exterioara si interioara a lui GLK, cat si partea tehnica a versiunilor diesel si pe benzina ale modelului Mercedes.
Infatisarea exterioara a lui GLK Brabus incepe prin sublinierea garzii la sol coborate cu 35 de milimetri. Partea frontala iese in evidenta prin spoilerul care gazduieste luminile de pozitie de tip LED si proiectoarele de ceata iar inn spatele masinii troneaza eleronul de pe acoperis si spoilerul cu doua terminatii duble ale sistemului de evacuare. Profilul versiunile GLK Brabus scot in evidenta jantele, care merg de la 17 la 21 de inch, acestea din urma fiind incaltate de pneuri 255/35. Interiorul noului GLK by Brabus abunda in elemente care ii aduc aminte celui de la volan de faptul ca se afla intr-o ghiulea pe roti. Placutele argintii de pe praguri, volanul sportiv disponibil in trei versiuni si marimi diferite, panourile de bord din fibra de carbon sau lemn (in functie de preferinte) sau consolele speciale Brabus plasate pe spatarele scaunelor anterioare - cu DVD player si monitoare LCD de 7 inch integrate - sunt principalele argumente in acest sens.
Unul dintre kiturile pregatite de Brabus pentru SUV-ul german de oras se refera la versiunea GLK 350. Pachetul denumit oficial B7 ridica puterea maxima a motorului V6 pe benzina cu 15 cai, acesta ajungand acum la 287 CP. Pentru cei nemultumiti de aceste cifre, Brabus are o alternativa interesanta: un V6 ci cilindree marita (4.0 litri) care scoate din joben 322 de cai si 420 Nm. Performantele acestei versiuni se ridica la nivelul puterii si cuplului: 6.1 secunde pentru 0-100 km/h si 250 km/h viteza maxima.
Fanii versiunilor diesel nu au fost lasati deoparte de inginerii Brabus, care au ridicat puterea versiunii 320 CDI pana la 272 de cai putere (+48 CP), cuplul ajungand si el la valori ametitoare: 590 Nm. Performantele ajung, si de aceasta data, la un nivel interesant pentru un SUV compact: 6.9 secunde pentru 0-100 km/h si 228 km/h viteza maxima.
via | Brabus
io nu cred