Bottas crede că poate câștiga titlul mondial: "Am toate calitățile necesare, dar va fi o luptă între trei echipe"

Publicat luni, 19.03.2018 15:25 de Daniel Popescu

Valtteri Bottas este încrezător că are calitățile necesare pentru a câștiga titlul mondial, însă anticipează o luptă echilibrată pentru victorii între trei echipe.

Valtteri Bottas a obținut trei victorii în 2017, iar pilotul echipei Mercedes consideră că este capabil să lupte pentru titlul mondial în sezonul care va începe la sfârșitul acestei săptămâni. Acesta consideră că pe parcursul sezonului precedent a acumulat suficientă experiență pentru a obține trofeul.

"Cred că am toate instrumentele. Am avut 5 sezoane în Formula 1, acesta este al doilea sezon cu această echipă și am câștigat câteva curse. Așa că știu că pot să o fac. În acest an am mai mult timp să mă concentrez pe performanță. Nu au fost atât de multe lucruri cu care să mă obișnuiesc, așa că am avut un început mai lin", a declarat el.

Principalul rival în lupta pentru titlul mondial va fi chiar coechipierul său de la Mercedes, Lewis Hamilton, însă Bottas anticipează o luptă mult mai strânsă decât anul trecut și una în care vor fi implicate alte două echipe.

Chiar dacă nu le nominalizează, este ușor de intuit că Bottas se referă la Ferrari și Red Bull, echipele care și în teste au demonstrat că se ridica la nivelul celor de la Mercedes. "Credem că va fi o luptă pentru 3 echipe. Consecvență în rezultate va fi cheia", a adăugat el.

Via SkySports

  • Radu, luni, 19.03.2018 16:55

    S-a trezit si asta sa faca declaratii printre cei mari - ma rog, e dreptul lui.

  • ion, luni, 19.03.2018 16:56

    sper sa nu.. sa lase locu lu vettel sau raikk..

  • sorin, luni, 19.03.2018 18:53

    stie cineva pe ce alte programe se poate edea f1?

  • vali123, luni, 19.03.2018 19:16

    bottas poate sa spuna ce vrea ,e clar ca mercedes il va sprijini pe hamilton pentru castigarea campionatului,asa cum la ferrari sebastian are prioritate in fata lui kimi .

  • monty, marţi, 20.03.2018 08:13

    mai lasa-l pe HAMY vreo 2 ani si mai vb dupa....... dar totusi unde vedem cursele? a incercat cineva F1 TV PRO???

  • Radu, marţi, 20.03.2018 09:56

    Probabil ca vor mai fi destui cu declaratii optimiste - asa e la inceput de sezon. Oricum, succes tuturor !

  • @Radu, marţi, 20.03.2018 10:23

    Pe astia cu declaratiile astea optimiste ii vad ca pe box-uerii aia ce se privesc dur la inceput de partida si pe la jumatatea meciului vad pe careva cazut pe jos cu placa sarita din gura....Bietii de ei :)))

  • ., marţi, 20.03.2018 13:37

    box-uerii se zice probabil cand esti fan ferrari. in romana e "boxer". viva vettel. apropo, la mercedes nu sunt ordine de echipa atata timp cat ambii piloti au sanse la titlu.

  • Ferrariforever1990, miercuri, 21.03.2018 16:34

    bottas viseaza cai verzi pe pereti......