Bugatti Galibier ar putea dezvolta 1400 CP în versiunea de serie
Versiunea de serie a lui Bugatti Galibier va dezvolta aproximativ 1.400 CP, spun americanii de la Car&Driver. La nivel de declaraţii oficiale, modelul va dezvolta "peste 1.000 CP".
Bugatti Galibier promite să devină modelul suprem al constructorului din Molsheim. Potrivit americanilor de la Car&Driver, versiunea de serie va dezvolta 1.400 CP. Declaraţiile oficiale susţin doar că va fi cel mai rapid model din segment şi că va dezvolta "peste 1.000 CP", ceea ce nu ar exclude nimic din afirmaţiile americanilor. Performanţele lui Galibier vor fi asigurate de un motor cu 16 cilindri, care ar putea fi supraalimentat în aceeaşi manieră ca şi propulsorul lui Veyron, respectiv cu patru turbocompresoare. Fiind vorba de o marcă pentru excentrici, Galibier ar putea păstra ideea celor opt ţevi de evacuare prezentată pe conceptul 16 C Galibier expus la Molsheim în septembrie 2009.
Conceptul Galibier a trecut prin mai multe etape de atunci, iar oficialii mărcii susţin că versiunea finală nu a fost încă aprobată. Însă, se spune că modelul de serie va avea proporţii similare cu conceptul expus în 2009, deşi va fi un vehicul complet nou. O parte din elementele de design au fost realizate de italienii de la Italdesign-Giugaro, actuală subsidiară a Volkswagen Group. Potrivit lui Wolfgang Durheimer, şeful Bugatti, proiectul Galibier i-a atras interesul lui Ferdinand Piech şi al lui Martin Winterkorn, două voci importante ale concernului german.
Noul model al celor de la Bugatti promite să prezinte ”idei inovatoare care sunt o premieră în industria auto ca un întreg”, spune Durheimer. În prezent, modelul este conceptul ca un vehicul propulsat exclusiv de un motor cu ardere internă, fiind exclusă posibilitatea unui tren de propulsie hibrid.
Via Car&Driver
daca se termina petrolul.. degeaba..