Bugatti Galibier va fi oferit şi în versiune hibridă
Aspectul versiunii de serie a lui Bugatti Galibier va fi definitivat în cea de-a doua parte a acestui an. Modelul va fi oferit şi în versiune hibridă şi va fi construit în 3.000 de exemplare.
La scurtă vreme după confirmarea lui Bugatti Galibier pentru producţie, şeful mărcii din Molsheim a dezvăluit câteva detalii despre viitorul supercar al acestora. Motorul lui Veyron va fi preluat de Galibier, iar inginerii concernului Volkswagen lucrează şi la o versiune hibridă, care va oferi un consum mai redus de carburant şi emisii de CO2 mai scăzute.
Potrivit oficialilor mărcii, Bugatti Galibier îndeplineşte toate cerinţele lui Ettore Bugatti în ceea ce priveşte un automobil: "cea mai bună maşină din lume, foarte luxoasă, cele mai bune materiale şi cele mai bune suprafeţe". Motorul W16 de 8.0 litri al lui Galibier va avea supraalimentare în două trepte şi este capabil să ruleze şi pe etanol. Modelul va beneficia de frâne din ceramică, tracţiune integrală şi un sistem de suspensie ce va permite un comportament extrem de agil şi sigur pentru o berlină de dimensiunile lui Galibier.
Wolfgang Durheimer, şeful mărcii Bugatti, a declarat că linia de producţie Bugatti îi va face loc unui alt model sport după ce producţia lui Veyron GrandSport va fi încheiată. În cadrul unui interviu acordat publicaţiei Car din Marea Britanie, Galibier va fi orientat spre performanţe optime pe şosea şi confort, în timp ce modelul sport va fi orientat spre competiţii şi performanţe pe circuit.
Via | EGMCarTech