Bujiile incandescente PSG - una din soluţiile pornirii la rece a motoarelor diesel

Publicat marţi, 15.10.2013 16:39 de Bogdan Mirică

Beru a prezentat în România noua sa tehnologie de aprindere pentru pornirea la rece a motoarelor diesel. Este vorba despre bujiile incandescente cu senzor de presiune (PSG), singurele aflate în producţie de serie la nivel mondial.

Sezonul rece este sinonim cu pornirea mai greoaie a maşinii din parcare. Fenomenul se întâmplă cu precădere la motoarele diesel, ceva mai leneşe când temperatura scade sub 0 grade Celsius. Toate aceste situaţii au de a face, mai mult sau mai puţin, cu aprinderea.

Puţini dintre voi ştiu că e nevoie de eforturi tehnologice mari pentru a face ca cilindrii unui motor diesel să intre în funcţiune la -20 de grade Celsius.

Beru Systems, nume cu o tradiţie de 100 de ani în domeniul tehnologiei de pornire la rece a motoarelor diesel, a lansat astăzi, oficial, în România bujiile incandescente cu senzor de presiune, recunoscute după abrevierea PSG. Beru Systems este singurul furnizor care produce astfel de bujii în serie, folosind un senzor de presiune responsabil cu monitorizarea permanentă a presiunii din camera de combustie.

Bujiile PSG nu sunt doar nişte bujii incandescente ultra-eficiente, ci şi nişte instrumente de măsură precise care, datorită reglajului permanent al injecţiei, fac posibilă obţinerea de vârfuri de presiune mai ridicate şi a unor emisii mai scăzute la pornire. Senzorul încorporat măsoară presiunea din camera de combustie a fiecărui cilindru, presiune care se schimbă rapid şi ciclic, şi raportează continuu aceste valori către sistemul electronic de comandă al motorului (ECU).

Cu ajutorul acestui feedback continuu, se pot regla în mod optim injecţia de combustibil, presiunea de supra-alimentare şi raportul de recirculare a gazelor de eşapament. Rezultatul îl constituie consumul mai mic de combustibil şi reducerea semnificativă a emisiilor de particule fine. Tocmai aceste trăsături au făcut ca ele să fie utilizate de branduri auto cu renume, ca BMW sau Mercedes. De altfel, bujiile fabricate de Beru echipează din fabrică modelele Grupului Volkswagen produse pe platforma modulară MQB.

Tehnologia bujiilor incandescente cu senzor de presiune va fi necesară pentru a-i ajuta pe producătorii auto să respecte normele de poluare Euro 6, începând cu finalul anului 2014. Dacă anul acesta Beru a fabricat 3 milioane de bujii PSG până în prezent, până în 2016, furnizorul îşi propune să producă 10 milioane de unităţi.

În prezent, Beru Systems face parte din conglomeratul Federal Mogul. Aceştia au cumpărat divizia de piese aftermarket în 2012 de la BorgWarner. Federal Mogul mai are în portofoliu şi alte branduri de piese auto, dintre care cele mai cunoscute sunt Ferodo şi Wagner, furnizori de plăcuţe de frână.

Un reportaj complet despre cum iau naştere plăcuţele de frână Ferodo a fost publicat în această vară după o vizită la uzina italiană din Mondovi.

REPORTAJ: Alchimia frânării sau totul despre producţia plăcuţelor Ferodo

  • Ivanoff, marţi, 15.10.2013 17:12

    Sunteti jalnici,jur!!! Nu puteti vb de o amarata de bujie fara sa strecurati acolo si doaua trei vorbe lingusitoare de VAG... In felul acesta va trebui sa inserati si mentiinea ca "Acest articol include plasarea de produse". The Truman Show

  • Ivanoff, marţi, 15.10.2013 22:27

    Chiar si sub protectia anonimatului, va cer celora care ati dat vot negativ sa imi spuneti un singur motiv pt care nu ati fost de acord cu ce am scris, unul logic, unul la subiect, se poate va rog?

  • @Ivanoff, marţi, 15.10.2013 23:15

    Pt ca daca bujiile Beru ar fi fost montate din fabrica si pt Toyota nu mai spuneai asta, nu-i asa? Stim ca ai greata la VAG si Bmw, dar daca astea sunt marcile de renume care utilizeaza aceste bujii, dc esti prost? Si eu pot sa intreb care sunt desteptii care ti-au dat vot pozitiv, probabil cateva ti le-ai dat tu, dar restul?? cam asta ar fi raspunsul meu, sub protectia anonimatului:)

  • Ivanoff, miercuri, 16.10.2013 09:17

    @anonim Si pana la urma unde e logica? Am cerut prea mult? Doar un raspuns logic la urma urmei. Si ca sa trecem si la subiect, cine a pomenit aici ceva de Toyota?...

  • Misha, miercuri, 16.10.2013 10:13

    Pe un ARO 243 an de fabricatie 1994 am avut buji incandescente. N-or fi avut ele senzor de presiune, insa erau incandescente. Si mie mi se pare prezentarea si mai ales titlul pura publicitate. Bravo Ivanoff

  • dumbravaandrei, miercuri, 16.10.2013 14:33

    Mda... romanul si racheta... Cand o sa intelegeti ma ca Automarket, din punct de vedere comercial traieste din vinderea de publicitate pe site (care poate avea diverse forme). Din ce isi primesc astia din redactie salariile? Din comentariile voastre? Sunt doua optiuni: 1) Intrati cand vreti si simtiti-va liberi aici totul intr-un mod gratuit si acceptati si cateva articole publicitare. 2) Platiti abonament si nu o sa mai fie publicitate... Cam asa functioneaza piata media... de oriunde..

  • Ivanoff, joi, 17.10.2013 16:09

    @dumbravaandrei Pai atunci dc tot e sa ne prostituim sa o dam macar pe fata nu, ca doar asa functioneaza piata media?...

  • detinator de diesel la mana a , joi, 30.01.2014 12:19

    dar nu zice nimic de procedura ,just ca e reclama.