Bulgaria renunta la cursa de Formula 1!

Publicat vineri, 13.11.2009 13:43 de Daniel Popescu

Bulgaria a renuntat la organizarea cursei de Formula 1 programata pentru 2011 dupa ce Federatia Bulgara de Motociclism a fost nevoita sa isi suspende activitatea din cauza datoriilor catre banci.

Bulgaria ajunsese la un acord concret cu Bernie Ecclestone pentru a fi inclusa in calendarul competitional al Formulei 1 incepand din sezonul 2011, semnarea contractului dintre cele doua parti devenind recent o simpla formalitate.

Planurile au fost insa anulate brusc in aceasta saptamana, dupa ce Federatia Bulgara de Motociclism a fost nevoita sa isi suspende activitatea pe termen nelimitat din cauza situatiei financiare precare si a restantelor la creditele acordate de banci.

"Trebuie sa suspendam toate activitatile si sa inchidem federatia. Aceasta federatie nu mai poate fi sustinuta prin imprumuturile personale pe care le ofer. Trebuie sa platesc imprumuturile acordate de banci si am fost nevoit chiar sa vand din proprietatile personale pentru ca federatia sa ramana operationala", a declarat Bogdan Nikolov, presedintele Federatiei Bulgare de Motociclism, pentru publicatia locala Sofia Echo.

Federatia Bulgara de Motociclism nu este recunoscuta in mod oficial in Bulgaria, intrucat institutia care reprezinta sporturile cu motor din aceasta tara este Federatia Bulgara a Sporturilor cu Motor. Guvernul bulgar nu intentioneaza insa sa se implice in organizarea unei curse de Formula 1, anuntand anterior ca va oferi numai suprafata de teren necesara pentru construirea circuitului.

Via | Motorsport

  • danielbogdan, vineri, 13.11.2009 16:09
    Pacat

    Personal mi se rupe daca Bulgaria are sau nu o cursa de formula 1, dar ar fi fost frumos sa aiba un circuit, presupunand desigur ca ar fi fost deschis si publicului. Si mai frumos ar fi sa avem un astfel de circuit in Romania...

  • Bethurbazal, vineri, 13.11.2009 18:15
    Am mai spus-o: Vrabia malai viseaza

    Bulgarii si-au dat seama ca daca-si fac un circuit din banii statului trebuie sa inchida pravalia (adica sa devina un land german sau austriac). Asa ca ii lasa pe mafioti sa construiasca ei un circuit, daca pot. Astept sa renunte si la etapa de WRC ca sa nu-si concedeze jumatate din angajatii statului.

  • Bethurbazal, vineri, 13.11.2009 18:16
    Rectificare

    concedieze