BYD ar putea lansa în Europa un rival pentru Defender și G-Class
BYD ia în considerare exportul a două modele care vor concura cu nume consacrate în lumea SUV-urilor. Acest anunț vine după ce oficialii de la BYD au anunțat că Denza, marcă deținută de BYD, își va face intrarea la sfârșit de 2024.
Producătorul auto chinez de vehicule electrice BYD ar putea lansa SUV-uri în Europa care vor concura cu Land Rover Defender, Mercedes G-Class și Ford Bronco. BYD ia în considerare exportul modelelor Yangwang U8 și Fang Cheng Bao 5 în Europa.
BYD intenționează să prezinte SUV-ul de lux de dimensiuni mari U8 la Salonul Auto de la Geneva din februarie. Modelul costă aproximativ 140.000 de euro în China. Este propulsat de un sistem electric cu o baterie de 49 de kilowați și un motor pe benzină, ce îi oferă o autonomie de 1.000 km.
Capabilitățile sale off-road sunt sporite de faptul că are un motor electric pentru fiecare roată, permițându-i să se rotească pe loc precum un tanc și să se deplaseze lateral în spațiile de parcare. BYD susține că vehiculul este atât de etanș încât poate pluti în apă timp de jumătate de oră, în ciuda greutății sale de 3,5 tone.
Bao 5 este echipat cu un sistem de propulsie plug-in hybrid. Prețul său începe de la aproximativ 40.000 de euro, făcându-l mult mai accesibil decât Defender, G-Class sau Bronco.
În prezent, BYD vinde 5 modele în Europa. La prezentarea din Shenzhen, BYD a oferit și mai multe detalii despre expansiunea sa în străinătate, oficialii confirmând că Denza (marcă proprie), deținută în proporție de 10% de grupul Mercedes-Benz, va fi lansată în Europa în al patrulea trimestru. Yangwang și Fang Cheng Bao vor primi un rebranding pentru a se potrivi mai bine pieței internaționale.
BYD își propune să fie printre primele cinci mărci din Europa din punct de vedere al vânzărilor până în 2030. Producătorul auto a declarat în decembrie că va construi o fabrică în Ungaria cu o capacitate inițială de 200.000 de unități anual.