BYD pregătește o nouă mașină electrică de oraș bazată pe tehnologia modelului Racco

Publicat sâmbătă, 29.08.2026 15:23 de Silvian Irimia

BYD intenționează să dezvolte un nou model electric de dimensiuni mici pentru piețele internaționale, inclusiv Europa, construit în jurul tehnologiei X-Pack pentru baterie și sistem de propulsie, utilizată pentru prima dată pe modelul Racco, comercializat exclusiv în Japonia.

Noul model este așteptat să ajungă pe piață în următorii câțiva ani, în condițiile în care BYD încearcă să își recupereze investiția în această tehnologie prin utilizarea ei pe o scară mai largă.

Așa-numitul X-Pack integrează componente electrice precum invertoarele într-un singur pachet de baterii montat sub podeaua mașinii, în loc ca acestea să fie amplasate sub capotă, așa cum se întâmplă la majoritatea automobilelor.

Deși această soluție nu este nicidecum exclusivă pentru BYD sau pentru mașinile de mici dimensiuni, ea permite eliberarea unui spațiu interior care, în cazul automobilelor kei, ar fi pierdut din cauza limitelor stricte impuse în Japonia, unde lungimea maximă este de 3.4 metri.

Bateria lui Racco, bazată pe această arhitectură, oferă o capacitate de până la 36 kWh și o autonomie de 320 de kilometri, ceea ce îl transformă în primul model kei capabil să depășească pragul de 300 de kilometri.

Mașina dispune și de încărcare rapidă la 100 kW, fiind capabilă să ajungă de la 10% la 80% din capacitatea bateriei în aproximativ 20 de minute.

Uniunea Europeană a anunțat în 2025 o nouă categorie pentru vehiculele electrice de mici dimensiuni, cunoscută în general drept categoria E-car sau M1E, care oferă subvenții pentru automobile electrice compacte cu o lungime mai mică de 4.2 metri.

BYD își poziționează tehnologia X-Pack tocmai pentru a se încadra în această categorie și pentru a beneficia de stimulentele oferite, evitând în același timp taxele vamale aplicate automobilelor electrice importate din afara Europei.

via Nikkei