Câinii, "medicament" pentru șoferi: peste 50% dintre conducătorii auto merg mai prudent cu un câine în mașină
Un studiu realizat în Marea Britanie arată că patrupedele aflate în mașină reușesc să-i facă pe șoferi să fie mai prudenți la volan și să se relaxeze în același timp.
Un câine care călătorește în mașină cu șoferul îl poate relaxa pe acesta și îl face să conducă mult mai atent. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de Seat în Marea Britanie.
Conform analizei, mai mult de jumătate (54%) dintre șoferii chestionați au declarat că gradul de atenție crește atunci când se află la volan și transportă câinele în mașină.
Pe lângă diferența de atitudine la volan, prezența unui câine în mașină are efecte benefice și asupra stării de spirit a șoferului. Același studiu britanic arată că 35% dintre conducătorii auto se simt mai relaxați și mai calmi dacă alături de ei se află un câine.
Pe de altă parte, studiul celor de la Seat UK relevă și faptul 20% dintre șoferi nu-și asigură câinele în niciun fel când conduc mașina, iar o treime recunosc că nu au cunoștințe legate de regulile pe care un posesor de animale trebuie să le respecte atunci când conduce.
În România, regulile din Codul Rutier specifică amenzi între 9 și 20 de puncte amendă pentru șoferii care circulă cu un animal de companie pe locul pasagerului din dreapta-față. În plus, animalele nu trebuie să fie lăsate libere în mașină, ci asigurate prin cuști dedicate legate cu centura sau prin hamuri speciale care limitează daunele în caz de accident.
via Motor1
Hai ca mi-a placut articolul asta. E primul articol din AM care ma face sa zambesc si chiar sa ma simt bine. :)