Calendarul Formulei 1 ar putea avea mai multe curse într-un sezon

Publicat luni, 30.01.2017 17:43 de Daniel Popescu

Ross Brawn a admis că Formula 1 ar putea avea mai multe curse într-un sezon, însă doar dacă echipele vor avea suficient de mulți angajați pentru a face față unui astfel de sistem.

Liberty Media, noul proprietar al Formulei 1, și-a stabilit printre priorități să crească numărul de curse din cadrul unui sezon pentru a genera mai multe venituri.

Noul director sportiv și tehnic al competiției, Ross Brawn, este de acord cu această idee, însă avertizează că aceasta poate fi pusă în practică doar dacă echipele vor putea avea două schimburi de angajați.

"Nu există niciun motiv pentru care să nu avem mai multe curse, dar nu putem face asta cu structura actuală. Nu ar fi obositor pentru piloți, mai ales că nu se mai fac teste, dar ar fi o presiune suplimentară pentru echipaje și ingineri", spune britanicul.

În plus, Brawn a admis că este foarte important ca sezonul să aibă curse de calitate, chiar dacă acest lucru înseamnă și o limitare a numărului acestora.

"Liberty Media m-a întrebat care cred că este numărul maxim de curse, iar în primul rând le-am spus că trebuie să existe un echilibru în cantitate și calitate. Trebuie să ne asigurăm că avem curse de bună calitate, în locuri bune și atractive. Trebuie să ne gândim și la frecventa curselor, pentru că echilibrul de o cursă la două săptămâni este perfect", a adăugat el.

Via GrandPrix247

  • y, luni, 30.01.2017 20:00

    decat mult si fara rost mai bine putin si ... prost

  • perfect, marţi, 31.01.2017 08:00

    uite asa sta kimi fara bautura mai mult timp pe an :))

  • Radu, marţi, 31.01.2017 11:25

    Ar putea sa inceapa cu o saptamana sau doua mai devreme de 26 martie si /sau sa scurteze vacanta de vara cu o saptamana pentru inca o cursa - la Imola, de exemplu, unde am avut spectacol Schumacher - Alonso in 2005.

  • niros56, miercuri, 01.02.2017 11:24

    ... sau pot fi reintroduse circuitele vechi, fara a mai cere o caruta de bani pt. participare ...