Calendarul Formulei 1 pentru 2020: număr record de 22 de curse. Vietnam și Olanda sunt singurele noutăți, Germania este eliminată

Publicat joi, 29.08.2019 14:31 de Daniel Popescu

Sezonul 2020 al Formulei 1 va începe în 15 martie cu cursa din Australia, va marca debutul Vietnamului și revenirea Olandei și se va încheia în 29 noiembrie cu Marele Premiu din Abu Dhabi.

Formula 1 a publicat joi calendarul provizoriu pentru sezonul 2020, cu o întârziere de peste două luni comparativ cu tradiția ultimelor ani.

Calendarul a fost dificil de stabilit ca urmare a unor contracte negociate până în ultima clipă, dar și ca urmare a debutului a două noi curse. De altfel, noul sezonul competițional va avea un număr record de 22 de curse, cu una mai multe decât în sezonul curent.

Vietnam va găzdui prima sa cursă de Formula 1 din istorie în 5 aprilie pe un circuit situat la Hanoi, în timp ce Marele Premiu al Olandei va reveni pentru prima oară după 1985 cu o cursă gazduită de circuitul de la Zandvoort.

În schimb, din calendarul actual există o singură absență: Germania va părăsi cel puțin temporar competiția, în ciuda prezenței campioanei mondiale Mercedes și a cvadruplului campion mondial Sebastian Vettel, în urma unor dificultăți financiare.

De asemenea, Spania a anunțat în această săptămână prelungirea contractului pentru un sezon. Singura neclaritate din calendar planează asupra Marelui Premiu al Italiei, pentru care contractul nu a fost încă semnat, însă cele două părți afirmă că reprezintă mai degrabă o formalitate.

Chiar și după introducerea unei curse suplimentare, sezonul 2020 va păstra în mare parte formatul tradițional: startul va fi în Australia în 15 martie, în luna august va exista o pauză de 4 săptămâni, iar ultima cursă va avea loc în Abu Dhabi în 29 noiembrie.

Totuși, noutatea este că în sezonul următor vor exista nu mai puțin de 7 perechi de curse desfășurate la interval de o săptămână.

Una dintre probleme este că Marele Premiu al Canadei a fost programat în 14 iunie, simultan cu Cursa de 24 de ore de la Le Mans. Totuși, diferența de fus orar va permite ca Marele Premiu să aibă loc la câteva ore după încheierea cursei de anduranță.

Via Formula 1

  • Sumi7, joi, 29.08.2019 15:14

    Dupa 25 de ani de F1 am apucat-o si pe asta, anume ca Germania cu doua piste de F1, Hockenheimring si Nürburgring sa numai organizeze nici o etapa de campionat si asta conditiile in care are un team Mercedes si un campion german Sebastian Vettel. Dezinteresul germanilor explica multe.

  • Costel, joi, 29.08.2019 15:40

    un astfel de calendar aglomerat genereaza in cadrul echipelor cu pretentii la cele doua trofee cea mai mare doza de ingrijorare musai in tabara mercedes , varsta cert inaintata a celor doi piloti in sezonul 2020 (35 ani -31 ani) reprezentand un handicap greu de surmontat la o astfel de cadenta a gp-urilor in livrarea si consistenta etalarii aptitudinilor iar decizia recenta a lui toto wolff de a-l mentine pe bottas pentru al patrulea an la Brackley in dauna lui esteban ocon , un tanar pilot cu calitati exceptionale, imi confirma lacune manageriale care vor fi speculate asa cum se cuvine de concurenta care detine un atu incontestabil din perspectiva etatii pilotilor , tocmai de aceea previzionez ca sezonul 2019 o sa constituie cantecul de lebada pentru sagetile argintii in marele circ in ambele clasamente pentru un interval de timp nu tocmai nesemnificativ

  • raduvlase, joi, 29.08.2019 18:35

    Money, money, money! Este trist ca vom avea curse in Bahrain, Azerbaijan, Vietnam si nu avem o cursa in Germania, cu doua circuite legendare: Hockenheim si Nürburgring. Sunt curios cati vietnamezi vor plati preturi incepand de la 59,27 $ (General Admission, Duminica) doar ca sa vada o cursa de Formula 1, avand in vedere ca se inghesuie vietnamezii sa vina sa lucreze in Romania pentru salarii de 300 € / luna...

  • Radu, marţi, 14.04.2020 14:58

    Ce ar fi putut fi, dar ... https://www.automarket.ro/formula1/calendarul-formulei-1-pentru-2020-numar-record-de-22-de-curse-vietnam-si-93285.html