Camerele pentru unghiul mort vor fi introduse pe 25% dintre modelele disponibile în 2016

Publicat joi, 17.03.2011 15:22 de Sebastian Toma

Deşi erau considerate un sistem destinat şoferilor neatenţi, sistemele de monitorizare a unghiului mort vor forma o piaţă de 20 miliarde de dolari în mai puţin de cinci ani şi vor fi introduse pe 25% din modelele disponibile pe piaţă la momentul respectiv.

Un studiu efectuat în Regatul Unit de cei de la ABI Research a relevat faptul că sistemele de detecţie a vehiculelor aflate în unghiurile moarte ale automobilelor vor deveni standard pentru 25% din modelele aflate pe piaţă în 2016. Primele sisteme de avertizare a prezenţei unui vehicul în unghiul mort al unui automobil au debutat pe piaţă în 2005, iar Volvo a fost primul constructor care a introdus un asemenea sistem în serie. Şase ani mai târziu, Ford Focus va beneficia de acest sistem în lista de echipamente opţionale. Specialiştii estimează că sistemele respective vor ajunge la un volum de 20 de milioane de unităţi vândute până în 2016.

Piaţa sistemelor de monitorizare a unghiului mort va atinge o valoare de 12 miliarde de dolari în momentul în care vor fi vândute 20 de milioane de asemenea sisteme pe an. Mai nou, aceste sisteme au integrat mai multe funcţii, cum ar fi efectuarea unei verificări noi, ultrarapide, în momentul în care şoferul acţionează semnalizatorul. Aşadar, sistemul poate preveni un accident dacă şoferul s-a asigurat şi un vehicul s-a strecurat subtil în unghiul său mort înainte de efectuarea manevrei.

În primă fază, sistemele de monitorizare a unghiului mort au încercat să se impună ca aplicaţie simplă, dar a fost rapid catalogată ca fiind un sistem pentru şoferii mai puţin competenţi. Timpul a arătat că acest sistem este util şi pentru şoferii prudenţi, iar acest lucru a fost asistat şi de faptul că mulţi constructori au integrat sistemul respectiv în cadrul unor pachete atractive. Odată obişnuiţi cu acesta, şoferii l-au apreciat mai mult.

Via | Autos.ca

  • Cristi, vineri, 18.03.2011 09:41
    curiozitate

    Aceste sisteme sunt capabile de a-si da seama cand in unghiul mort se afla o masina care nu te influenteaza (stationeaza - intr-o parcare, se deplaseaza in sens contrar- intersectie in care vrei sa virezi stanga)?

  • FlorinSCF, miercuri, 20.07.2011 15:14

    Este bine venita .. nu doar neatentia .. provoaca accidente .. ci si oboseala .. stresu' .. fuga spre servici .. nervi facuti cu iubita .. and so on :)