Când arabii sunt luați peste picior, fac demonstrații video: "Da, avem un motor V16 care dezvoltă peste 4500 CP"
Obișnuiți să cumpere mașini, nu să le producă, arabii din Emiratele Arabe Unite au luat prin surprindere lumea auto când au anunțat că dezvoltă un hipercar care va scoate 5000 de cai putere. O demonstrație video arată că motorul V16 poate să ajungă la 4500 de cai. Pe bancul de probe.
Acum doi ani, o companie din Dubai anunța cu mare fast că a dezvoltat primul supercar din lume capabil să dezvolte 5000 de cai putere dintr-un motor cvadri-turbo cu 16 cilindri așezați în V. Evident, informația a făcut rapid înconjurul lumii, fiind primită cu un amestec de scepticism, interes și
În condițiile în care Bugatti Veyron și Koenigsegg CCX se "chinuie" să depășească bariera psihologică a celor 1000 de cai putere, era amuzant ca o companie necunoscută să pretindă că a dezvoltat o mașină și un motor care dezvoltă de 4-5 ori mai mult.
La doi ani de la acel moment, producătorii lui Devel Sixteen - numele oficial al hipercar-ului din Emirate - le oferă circumspecților o demonstrație video a performanțelor și a cifrelor de care este capabil motor V16 cvadri-turbo de 12.3 litri amplasat sub capota mașinii.
Pus pe bancul de probe, motorul reușește să dezvolte 4515 cai putere la 6900 rpm și un cuplu maxim de 4771 Nm la 6600 rpm. De notat că aceste cifre sunt atinse cu turbinele setate să funcționeze la o presiune de 2.5 bari (36 PSI). În cazul în care presiunea din turbine este redusă la 1.4 bari (20 PSI), puterea maximă dezvoltată de motor ajunge la "doar" 3047 de cai putere.
Evident că demonstrația arabilor, în care motorul este demontat de pe mașină, este una mai degrabă teoretică, pentru că așezarea sa în formație de producție va mai tăia din cifre. Totuși, simpla prezență a companiei din Emirate printre știrile care vor readuce modelul Devel Sixteen în prim-plan este un succes major într-o piață obișnuită mai degrabă să cumpere decât să producă când vine vorba de industria auto.
Interesant este că, ajutat de motorul V16 de sub capotă, Devel Sixteen atinge o viteză maximă de 560 de km/h, în timp ce accelerația 0-100 km/h este de 1.8 secunde. De văzut unde găsesc arabii anvelopele, frânele, suspensiile și kitul aerodinamic care să facă față cerințelor dinamice ale unui astfel de monstru. Și, evident, cât ține un motor ale cărui turbine sunt forțate astfel.
arabii din Emirate fac, arabii din Emirate dreg pai astia lucreaza cu ingineri europeni/asiatici in constructii civile (structuristi, arhitecti, etc) nu vad cum ar fi instare sa faca ei singuri un motor. Ei isi pun degetul pe o hartie dar in spate sunt oameni din vest. Cat despre motor....asa, si la ce ajuta, daca nu va e cu suparare? Face parte din seria supercarurilor din Politia Dubai? Atunci da, e de inteles.