Ce înseamnă tuningul pentru mașini electrice: Brabus crește autonomia lui Mercedes EQS cu 50 de kilometri
Compania de tuning Brabus a dezvoltat o serie de îmbunătățiri pentru sedanul cu zero emisii Mercedes-Benz EQS. Potrivit tunerului, autonomia ar crește cu până la 50 de kilometri în anumite condiții.
Brabus este una dintre cele mai cunoscute companii de tuning de pe piață. De-a lungul anilor, germanii au dezvoltat numeroase pachete care au crescut puterea modelelor echipate cu sisteme de propulsie convenționale.
În era electrificării, însă, motorul termic este absent. Asta nu înseamnă că Brabus, sau alte companii de tuning, vor dispărea. Nu. Ele se vor adapta noilor condiții.
Caz concret, Brabus a dezvoltat acum o serie de îmbunătățiri pentru sedanul cu zero emisii Mercedes-Benz EQS. În această situație, germanii s-au concentrat pe aerodinamică și, implicit, pe creșterea autonomiei.
Toate elementele aerodinamice au fost testate înainte în tunelul de vânt, iar prizele de aer din partea frontală au fost revizuite, pentru un plus de eficiență. Clienții pot opta pentru jante cu diametrul cuprins între 20 și 22 de inch.
După toate acestea, Brabus susține că mașina opune cu 7.2% mai puțină rezistență la înaintare, comparativ cu un exemplar standard. Asta înseamnă o creștere a autonomiei cu 7% în intervalul de viteză 100 - 140 km/h.
Dacă faci mai multe drumuri lungi, ai putea circula cu până la 50 de kilometri mai mult, potrivit germanilor.
via Brabus
de ce n-au studiat din prima mercedes prizele alea de aer?