Ce mașini au înmatriculat românii în luna mai: creștere de 24%

Publicat vineri, 03.06.2022 11:23 de Alexandru Monenciu

Potrivit datelor furnizate de către Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), în luna mai, au fost înmatriculate, la noi în țară, 10.198 de mașini noi. Cu 24.05% mai multe decât în aceeași perioadă din 2021.

În a cincea lună din 2022, românii au înmatriculat 10.198 de mașini noi, ceea ce reprezintă o creștere de 20.05% comparativ cu aceeași lună din 2021. Tot în luna mai au fost înmatriculate (pentru prima dată în România) 29.952 de mașini second-hand, cu 5.1% mai puține față de mai 2021.

În ceea ce privește situația pe primele 5 luni din an, românii au înmatriculat în total 47.645 de mașini noi. Cu 32.92% mai multe față de aceeași perioadă din 2021.

Dacia conduce topul constructorilor, după numărul de înmatriculări de mașini noi în primele 5 luni, cu 12.616 exemplare. Locul secund este ocupat de Hyundai, cu 3.921 de unități, iar podiumul este completat de Ford cu 3.699 de exemplare.

Toyota, Skoda, Volkswagen, Renault, Peugeot, Mercedes și Kia completează topul 10.

via ACAROM

  • Mircea Badea, vineri, 03.06.2022 11:32

    inca o data, romania refuza sa intre in criza...

  • ds, vineri, 03.06.2022 12:11

    Ce diferență mare între locul unu și următoarele clasate. Practic, Dacia a vândut în țară mai mult decât au vândut următoarele patru-cinci clasate la un loc.

  • 13.51, vineri, 03.06.2022 14:30

    In functie de cat de tare o ia autorul pe arătură.