Ce mașini au înmatriculat românii în primele 11 luni ale anului: Hyundai, pe locul 2

Publicat joi, 02.12.2021 17:07 de Alexandru Monenciu

Potrivit datelor oferite de către Asociația Constructorilor de Automobile din România și DRPCIV, românii au înmatriculat 11.480 de mașini noi în luna noiembrie, în scădere față de aceeași lună din 2020. Dacia conduce topul constructorilor, dar Hyundai a urcat pe doi, în fața Toyota și Ford.

În luna noiembrie, românii au înmatriculat 11.480 de mașini noi, cu 13.3% mai puține decât în aceeași lună din 2020. Tot în noiembrie, au fost înmatriculate la noi în țară 30.280 de vehicule second-hand (- 11.39%), arată cifrele oferite de către ACAROM și DRPCIV.

Dacă ne raportăm la perioada ianuarie - noiembrie 2021, au fost înmatriculate 109.350 de mașini noi, cu 0.93% mai puține comparativ cu același interval din 2020.

Nicio surpriză, cu 30.218 mașini, Dacia conduce topul constructorilor după numărul de înmatriculări în perioada amintită mai sus. Locul secund, însă, este ocupat de Hyundai (8.442 unități) și abia apoi vine Toyota (8.255 mașini) și Ford (7.673 unități).

Restul topului 10 arată în felul următor: Volkswagen (7.358), Skoda (7.340), Renault (7.148), Suzuki (4.163), Mercedes-Benz (3.402) și BMW (3.041).

via Economica.net

  • Moldovean, joi, 02.12.2021 18:01

    Hyundai merită. Mai ales că prin Elantra oferă o mașină modernă compactă spre clasă medie și bine echipată la 21.500 euro când alții cer 27.000 euro pe un Polo full și nu doar ei.

  • UnAlex, joi, 02.12.2021 18:59

    Au rupt la vanzari si cu i20. Design modern, indraznet, ergonomie, dimensiuni practice. Top 4 sunt fie masini autohtone, fie asiatice construite in Europa. Ne vine mintea la cap usor usor...

  • Alex D., vineri, 03.12.2021 00:20

    Mi-ar fi placut sa vad si Mazda pe aici, ar fi peste grupul vag pe partea de benzinare cel putin.

  • LUCCI LUCIANO, vineri, 03.12.2021 08:29

    Ce.....Elantra sau I20 , cand pe toate strazile vezi noul Tucson cu sorcova aia de leduri pe grila frontala!. Ala e baza vanzarilor mari.

  • Seriff, vineri, 03.12.2021 10:36

    Se vinde ce are raport calitate pret bun, adica Dacia si Hyundai, care au masini noi la preturi mici, mai ales fata de concurenta, vorba colegului, iti iei i20 care e de dimensiuni identice cu un polo, dar il iei cu cateva mii de euro mai ieftin, Dacia la fel, un Logan bine dotat e cat un Polo chel, asa ca e normal sa se vanda. Pretul face piata.

  • pipo, vineri, 03.12.2021 15:54

    Se vinde ce este pe stoc sau poate fi livrat in termen rezonabil, ce nu vreti sa intelegeti ? Nu mai luati ca referinta aceste date de vanzari de dupa trimestrul doi din 2021. Sunt extrem de afectate de criza mondiala de semiconductori. Nu exprima preferintele reale ale clientilor. La unii criza a inceput mai devreme ( cum e si grupul VAG) pe cand la altii cu ceva luni bune mai tarziu si au avut stocuri si termene de livrare mai rezonabile. Sunt foarte multe companii sau persoane fizice care nu pot astepta 1 an ( sau peste) ca sa le fie livrata/e masina/ile. La mine la munca, toate companiile cu care am discutat printre altele de criza auto mi-au spus acelasi lucru , au fost nevoiti sa cumpere alte masini decat cele initial dorite din cauza lipsei de stoc sau a termenelor prea mari de livrare. In general, cam toate asiaticele au fost lovite mai tarziu de criza. Ford sau Renault ,la fel, au stat destul de binisor cu stocurile si cu termenele de livrare pana dupa jumatea anului. Din motive pe care nu le cunosc, se pare ca VAG-ul a fost cel mai praf, inca de prin Martie nu prea mai aveau stocuri si termenele se duceau spre 7-8 luni , iar acum e mai dezastru. Astia de la Skoda au scos pe Scala din configurator chiar ca sa nu fie nevoiti sa dea spre 2 ani termen de livrare.

  • gogu, vineri, 03.12.2021 21:33

    pipo eu astept un tucson hybryd din luna mai si nu sunt sigur ca o sa intru in posesia lui nici in luna februarie 2022, daca ista numesti tu termen rezonabil atunci..., ori ca este pe stoc ma duc si ma galugaresc, acum daca faci comanda pt elantra iti vine undeva prin iunie -iulie. asa ca mai informeazate

  • Sandu, joi, 09.12.2021 22:35

    Nu pretul tre sa faca piata. Ca asa nu iti mai iei o masina, ci o caruta. Ideea e sa te uiti sa vezi ce primesti in banii pe care ii dai: plastice interior, materiale scaune, pozitie condus si pe langa asta un motor care sa si traga. Dar romanii mai trebuie sa traga mult sa ajunga sa cunoasca cate ceva despre masini. Ma uit peste tot si nu inteleg ce cauta acolo ford, suzuki....