Ce poți face cu un portbagaj imens: suport pentru două biciclete în interiorul lui Civic Tourer

Publicat marţi, 21.06.2016 18:58 de Mircea Meşter

Când spațiul pentru bagaje poate ajunge la 1700 de litri cu rabatarea banchetei, suportul de biciclete așezat de obicei pe plafon se poate muta fără probleme în mașină. O demonstrează versiunea break a lui Honda Civic.

Unul dintre cele mai mari portbagaje din clasa compactă se reinventează. Cei de la Honda au anunțat astăzi că spațiul destinat bagajelor din versiunea Civic Tourer poate să fie transformat la cerere într-un spațiu de transport pentru biciclete, care încap în picioare dacă bancheta mașinii este rabatată. 

Sistemul de ancorare și prindere a fost botezat oficial In-Car Bycicle Rack și, susțin japonezii, "acesta îmbunătățește siguranța și consumul de carburant în comparație cu suporturile atașate pe plafon sau pe capacul portbagajului".

În această mașină stau două biciclete. Pare imposibil la prima vedere. Și totuși...

Conform comunicatului oficial al constructorului nipon, suportul - care poate fi comandat în versiune simplă sau dublă - este destinat în special bicicletelor de viteză, care permit detașarea roții frontale și așezarea ei pe un sport special inclus în pachetul In-Car Bycicle Rack. În cazul în care în spatele mașinii intră o singură bicicletă, 60% din banchetă rămâne în poziție verticală, ceea ce înseamnă că în mașină pot călători fără probleme trei persoane plus o bicicletă și bagajele fiecăreia. În formatul cu două biciclete în portbagaj, în Honda Tourer rămâne spațiu pentru două persoane.

Honda Civic Tourer oferă o capacitatea de încărcare de 624 de litri cu bancheta ridicată, rabatarea acesteia urcând spațiul dedicat bagajelor până la un maxim de 1668 de litri.

via Honda

  • albastru, marţi, 21.06.2016 21:08

    autobuz

  • Kap, miercuri, 22.06.2016 10:56

    Ca idee, în vechiul Logan MCV se pot transporta biciclete de 26 de inchi vertical, fără demontarea vreunei roți. Asta la o mașină pe care unii se încăpățînau s-o considere de clasa mică.