Cel mai galonat designer auto din istorie, Giorgetto Giugiaro, pleacă din compania care-i poartă numele
Italdesign Giugiaro fără Giugiaro? Este posibil. marele designer italian Giorgetto Giugiaro a vândut către Audi şi ultimele acţiuni pe care le avea în compania fondată de el în 1968 şi achiziţionată de marca germană în 2010.
Veste surprinzătoare astăzi din vârful industriei auto. Giorgetto Giugiaro, unul dintre cei mai influenţi oameni din designul auto mondial, a părăsit compania care-i poartă numele, Italdesign Giugiaro, urmând să îşi dedice timpul şi activitatea "unor proiecte personale". Giugiaro, în vârstă de 76 de ani, este omul din mâinile căruia au ieşit, printre altele, primea generaţie Volkswagen Golf, primul Volkswagen Passat, Alfa Romeo Brera, Audi 80, BMW M1, Fiat Panda şi Punto, conceptul original Mustang, primul Seat Ibiza şi Renault 19.
Plecarea lui Giugiaro din compania pe care a fondat-o în 1968 vine la cinci ani după ce Audi a cumpărat Italdesign Giugiaro, achiziţionând 90.1% dintre acţiuni. În acel moment, Giorgetto Giugiaro şi fiul său, Fabrizio, au rămas cu 9.1% dintre acţiuni, însă acestea au fost vândute tot către Audi acum câteva zile, în 28 iunie 2015.
"Plecarea lui Giorgetto Giugiaro nu va influenţa dezvoltarea companiei, care se află pe o pantă ascendentă din punctul de vedere al creşterii activităţii", se arată într-un comunicat de presă oferit de Italdesign Giugiaro. Conform informaţiilor oferite de companie, Italdesign Giugiaro a angajat din 2010 până astăzi circa 250 de oameni suplimentar faţă de cei veniţi înspre Grupul Volkswagen la achiziţia companiei.
Poza de RIP ! ALta nu ati gasit ?