Cel mai important rival al lui Volkswagen Tiguan și Nissan Qashqai a ajuns în România: noul Peugeot 3008 costă 20.400 de euro

Publicat joi, 10.11.2016 13:35 de Bogdan Mirică

Începând cu această lună, Peugeot va concura oficial în România cu Volkswagen Tiguan și Nissan Qashqai. Noul 3008 a ajuns în țara noastră și pornește de la 20.400 de euro.

Peugeot a înțeles că vremea monovolumelor a trecut și că toată Europa a început să iubească acum SUV-urile. Mai ales pe cele compacte. Prin urmare, francezii s-au repliat rapid, iar noua generație 3008 s-a transformat acum într-o veritabilă armă împotriva lui Volkswagen Tiguan și Nissan Qashqai.

La mai puțin de două luni de la debutul mondial, consemnat în cadrul Salonului Auto de la Paris, Peugeot aduce noul 3008 și pe piața din România. Crossover-ul francez va fi disponibil cu două motorizări pe benzină, una de numai 1.2 litri și 130 de cai și alta de 1.6 litri și 165 de cai putere.

Cei care preferă dieselul vor avea la dispoziție mai multe opțiuni. Clasicul motor HDi de 1.6 litri va fi disponibil cu 99 și 120 de cai putere, în vreme ce alternativa mai puternică va fi HDi-ul de 2.0 litri, cu 150 și 180 de cai putere. În funcție de motorizări, Peugeot pune la dispoziție și o cutie automată cu șase rapoarte.

MOTORIZĂRI NIVEL DE ECHIPARE
(euro, TVA inclus)
Motor Putere
(CP)
Transmisie Access Active Allure GT-Line
1.2 PureTech 130 CP Man6 20.399 21.580 23.980 25.900
130 CP Aut6 - 23.140 25.540 27.460
1.6 PureTech 165 CP Man6 - - - -
165 CP Aut6 - 24.232 26.632 28.552
1.6 BlueHDi 99 CP Man5 21.838 21.629 - -
120 CP Man6 22.540 22.280 25.026 27.558
110 CP Aut6 - 23.840 26.622 29.118
2.0 BlueHDi 150 CP Man6 - 24.280 26.680 29.176
180 CP Aut6 - - - 33.691

Publicul care este familiarizat cu gama Peugeot va recunoaște cele patru niveluri de echipare cu care francezii ne-au obișnuit: Acces, Active, Allure și GT-Line.

Nivelul de bază, adică Access, vine în standard cu următoarele echipamente: aer condiționat manual, avertizor sonor faruri aprinse sau cheie uitată în contact, airbaguri frontale, laterale și cortină, computer de bord, ABS și ESP; monitorizarea presiunii în pneuri, frână de mână cu asistent la pornirea din rampă, jante de tablă de 17 inch, indicator schimbare treaptă de viteză, lumini de zi cu LED, oglinzi exterioare electrice și încălzite, comenzi audio pe volan, radio cu 6 boxe, Bluetooth și USB, pilot automat, stopuri cu lumini LED, volan îmbrăcat parțial în piele și trei prize de 12V.

Prețurile noului Peugeot 3008 pe piața din România încep de la 20.400 de euro cu TVA inclus, în cazul versiunii de bază 1.2 benzină, de 130 de cai, cu nivel de echipare Access.

NOUL PEUGEOT 3008 vs. concurența directă

MODEL/VERSIUNE PUTERE
(CP) 
CONSUM MIXT
(l/100 km) 
ACCELERAŢIE 0-100
(secunde) 
PREŢ DE LISTĂ*
(Euro, cu TVA) 
Peugeot 3008
1.6 BlueHDi Active
120 4.0 11.2 22.280
Nissan Qashqai
1.5 dCi Accenta
110 3.8 12.4 22.250
Hyundai Tucson
2.0 CRDi Style
136 5.2 10.9 28.636
KIA Sportage
1.7 DSL Classic
115 4.6 11.5 20.212
Mitsubishi ASX
1.6 DID Invite
114 4.6 11.2 19.682
Renault Kadjar 
1.5 dCi Zen
110 3.8 11.9 20.900
Seat Ateca
1.6 TDI Reference
115 4.3 11.5 19.394
Suzuki SX4
1.6 DDiS Passion
120 4.1 12 18.700
Volkswagen Tiguan
2.0 TDI Trendline
115 4.7 10.9 23.874
*preţuri de listă, fără oferte de sezon şi promoţii 
  • Andy, joi, 10.11.2016 14:22

    Are preturi excelente pentru ce ofera. Deja pe youtube e laudata de toti reviewerii si toti puncteaza ca foloseste materiale aproape premium, mult peste majoritatea concurentei de volum. Intrebarea mea pentru AM: exista/au in plan variante 4x4/AWD? P.S. Peugeot-urile din ultimii ani sunt si foarte fiabile: http://d1arsn5g9mfrlq.cloudfront.net/sites/default/files/2016128germanyvds1.jpg

  • someone, joi, 10.11.2016 15:05

    vad ca motorul de 1.6 benzina e oferit in romania doar cu cutie automata. ar face bine sa fie o automata apropiata de nivelul celor de la concurenta, si aici ma refer la dsg-ul de pe ateca/tiguan/kodiaq si edc-ul celor de la renault/missan

  • Andy, joi, 10.11.2016 15:16

    @someone Automatele de la Peugeot, desi nu sunt cu dublu ambreiaj, sunt foarte performante - poate cele mai performante de felul respectiv de pe piata. Iti dau cateva exemple, inclusiv la noul 3008: 2008 1.2 110 cp Man: 0 - 100 km/h 9.9 sec; consum mixt: 4.4 l / 100 km 2008 1.2 110 cp Aut: 0 - 100 km/h 10.3 sec; consum mixt: 4.8 l / 100 km 3008 1.2 130 cp Man: 0 - 100 km/h 10.8 sec; consum mixt: 5.1 l / 100 km 3008 1.2 130 cp Aut: 0 - 100 km/h 10.5 sec; consum mixt: 5.2 l / 100 km

  • @someone, joi, 10.11.2016 16:06

    Nu va avea cutii automate performante. In plus, nu ofera variante cu tractiune integrala. Pentru mine sunt doua minusuri majore, fapt pentru care nu as lua-o. Ca sa fiu si putin carcotas, avand in vedere "traditia" PSA in ceea ce priveste problemele electrice la masinile lor si deprecierea apreciabila, trebuie sa fii afon sau masochist sa cumperi asa ceva.

  • frank, joi, 10.11.2016 16:12

    Din cate inteleg eu, singura versiune pseudo 4x4 avuta in vedere (pentru 2019!) este un hibird benzina-electric cu 300 CP combinati unde motorul benzina va antrena puntea fata si cel electric puntea spate. E oarecum un minus important, mai ales ca inteleg ca noua platforma va fi impartita si cu viitoarele SUV-uri Opel, ori Opel avea versiuni 4x4 in oferta.

  • ziaristii lu' peste, joi, 10.11.2016 16:38

    1,6 HDI 99/120 CP sunt mai ieftine in varianta superioara de echipare decat in cea de baza? Ma duc sa-mi las sacosa la coada taticu'!

  • Ducu, joi, 10.11.2016 21:33

    Probabil cel mai frumos interior din clasa.