Cel mai scump Mustang din istorie este cel condus de Steve McQueen în filmul Bullitt: exemplarul a fost vândut la licitație pentru 3.7 milioane de dolari

Publicat duminică, 12.01.2020 10:20 de Cornel Șocariciu, Foto: Ford

Cel mai scump Ford Mustang din istorie este cel condus de celebrul actor Steve McQueen în cadrul filmului Bullitt. Acesta a fost vândut la o licitație Mecum pentru suma de 3.7 milioane de dolari (3.4 milioane de dolari plus taxe).

La începutul anului trecut, singurul exemplar Shelby GT500 Super Snake produs în 1967 devenea cel mai scump Mustang vândut la o licitație. Noul proprietar a plătit pentru modelul producătorului american suma de 2.2 milioane de dolari.

Între timp, la licitația organizată anul acesta de Mecum, recordul stabilit în 2019 a fost doborât. Exemplarul Mustang GT, condus de actorul Steve McQueen în celebrul film Bullitt, a fost vândut la licitație pentru suma de 3.7 milioane de dolari (3.4 milioane de dolari plus taxele de licitație).

Exemplarul Mustang GT care "a jucat" în pelicula Bullitt s-a aflat în proprietarea lui Sean Kiernan. Tătăl acestuia, Robert Kiernan, cumpărase muscle car-ul în 1974 cu 3.500 de dolari, iar conform informațiilor, mașina a fost utilizată până în 1981. În tot acest timp, Steve McQueen a încercat să cumpere mașina utilizată în filmul Bullitt, însă Robert Kiernan nu a acceptat ofertele celebrului actor.

În 2018, anul în care Ford a lansat o nouă versiune Bullitt (dezvoltată având la bază actualul Mustang), exemplarul care a avut un rol important în filmul de la Hollywood a apărut pe scena Salonului Auto de la Detroit.

În ultimii ani, muscle car-ul istoric a putut fi admirat atât în cadrul unor evenimente dedicate iubitorilor de automobile (Goodwood Festival of Speed), cât și în cadrul unor muzee. 

Via | CNN

  • skoda, duminică, 12.01.2020 12:58

    Un model cu o istorie foarte bogata. Este un mode foarte reusit si destul de puternic.

  • mk8, luni, 13.01.2020 08:40

    parca e suv cu garda la sol si cauciucurile maxi balon dar asa erau vremurile pretul absurd de mare demonstreaza ce usor se inventeaza legende cu povestea potrivita, vorba lui Gh.Dinica in Filantropica